N-a existat persoană care urmărește cât de cât fenomenul sportiv să nu se fi închinat când a auzit câte goluri au reușit handbaliștii noștri într-o singură repriză: 4! Un coleg, fost practicant de handbal, îmi spunea că n-a mai întâlnit așa ceva în sute de meciuri de handbal, oricine ar fi jucat! Și măcar dacă am fi jucat cu o superputere, cu deținătoarea titlului mondial și olimpic… N-avem cum s-o bănuim pe Algeria de așa ceva. Dar dacă ar trebui să ne canalizăm frustrarea către cineva anume, să-i ocolim încă puțini pe băieți, cât încă mai au șanse (voi reveni imediat asupra subiectului). Ei bine, după ce televiziunea națională a făcut cumva scăpate drepturile de transmisie către foștii colegi ajunși acum la Dolce, măcar ne rămânea consolarea că vom putea urmări meciurile la radioul național. După ce ascultătorii au stat cu inima în gât pe final, nevenindu-le să-și creadă urechilor, dar sperând în cele din urmă ca victoria să nu ne scape, cum credeți că i-a surprins România Actualități? Oricum, numai plăcut nu! Când mai era aproximativ un minut din meci, se întrerupe pur și simplu transmisia!! Nu, nu din cauza unei defecțiuni, ci pentru că bătuse ora următoarei emisiuni, una de-aia cu vorbărie, nici nu mai contează care. Și se știe că atunci când e vorba despre punctualitate, profesionistul român e neamț! Ceaușescu să fi fost, și tot l-ar fi dus mintea să nu facă așa ceva, pentru a nu-și atrage înjurăturile celor mulți. În fine, ca să vedem și partea plină a paharului, chiar dacă e numai de-un deget, să spunem că Radio România Actualități ne-a scăpat de umilința primirii golului decisiv în ultima secundă a meciului. Recunoștință veșnică.
Revenind la șansele noastre de calificare de pe locul 3, culmea, ele mai pâlpâie. Nici nu mai spun că trebuie să trecem azi de Australia, e de la sine înțeles. Important e să batem Serbia cu măcar două goluri diferență, dar nici ăștia, nici algerienii nu trebuie să miște în fața corifeilor de pe primele două locuri. E mai probabil să vedem meciul la radio decât să se întâmple toate astea!