Liga a III-a

Rădăuțiul și Pojorâta joacă în deplasare în runda inaugurală



Astăzi și mâine se vor juca partidele rundei de debut a Ligii a III-a. Față de sezonul precedent, județul Suceava are o reprezentantă mai puțin la nivelul celui de-al treilea eșalon, în condițiile în care formația Sporting s-a retras din campionat, din cauza problemelor financiare. Ca urmare a acestui abandon, Seria I va avea în componență doar 13 echipe, printre ele Bucovina Pojorâta și Bucovina Rădăuți. Ambele echipe sucevene vor juca în runda inaugurală în deplasare, astăzi, cu începere de la ora 18.00.
Bucovina Pojorâta va evolua pe terenul grupării Ceahlăul II Piatra Neamț, misiunea sucevenilor fiind mai ușoară sau mai grea în funcție de numărul fotbaliștilor de la prima echipă a Ceahlăului care vor fi trimiși să joace pentru formația „satelit”. „Sperăm să începem campionatul cu dreptul, chiar dacă încă suferim la capitolul omogenitate din cauza numărului mare de jucători pe care i-am schimbat în această vară”, a declarat antrenorul echipei din Pojorâta, Dănuț Mândrilă.
Bucovina Rădăuți va debuta în noul sezon la Pașcani, în fieful unei formații care obișnuiește să piardă rar puncte pe teren propriu. Tehnicianul Daniel Stoica este însă încrezător în șansele echipei sale, în condițiile în care rădăuțenii s-au întărit serios în intersezon prin înregimentarea unor jucători precum Ionesi și Vitu de la Rapid Suceava, Bejinariu (Sporting), I. Matei (FC Botoșani), Netbai, Gucianu (ambii de la Luceafărul Mihai Eminescu Botoșani), Filip (Transdor Tudora), Puha și Mleșniță (ambii LPS Suceava).
Iată programul complet al al primei etape a Ligii a III-a:
Cetatea Târgu Neamț – Știința Miroslava
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Aerostar Bacău
AFK Csikszereda – Sporting Liești
Petrotub Roman – FC Păpăuți
CSM Pașcani – Bucovina Rădăuți
Ceahlăul II Piatra Neamț – Bucovina Pojorâta
FC Zagonstă.



Recomandări