Rădăuți, orașul cu milioane de cetățeni de onoare



Rădăuțiul „arde”, iar babele se piaptănă. Măcar, înainte de a se pieptăna, babele s-au rugat la Dumnezeu să nu mai dea furtună, așa cum a dat într-una din zilele săptămânii trecute, de-au zburat acoperișurile de pe blocuri și au fost smulși copacii din Parcul Central din rădăcini, și s-au mai rugat la Dumnezeu să le dea minte autorităților care le-au lăsat fără apă caldă.
S-ar pieptăna și primarul municipiului, Aurel Olărean, însă acesta a cam chelit. De aceea, probabil că domnul Olărean s-a gândit să-și facă o tichie de mărgăritare pe care să o poarte când iese la plimbare prin oraș cu una din multele sale mașini de fițe, însă pesemne că se teme că-l vor întreba babele pieptănate de unde are el bani de mărgăritare în vremurile astea de criză.
După ce a renunțat la tichia de mărgăritare, Aurel Olărean și-o fi spus că, dacă Rădăuțiul tot „arde”, poate n-ar strica să se facă pompier. Însă, vârsta destul de înaintată și puterile cam sleite nu-l califică pentru această importantă și grea meserie. În aceste condiții, acesta și-a fi zis că se poate mulțumi, așa cum a făcut-o și până acum, cu intervențiile sale pompieristice, atât în administrație, cât și în politică.
Revenind, Rădăuțiul „arde”, babele se piaptănă, iar primarul Aurel Olărean vrea să-i acorde titlul de cetățean de onoare al orașului președintelui Traian Băsescu. Propunerea genială a domnului Olărean a fost votată în unanimitate de genialii membri ai Consiliului Local, indiferent de sexul, vârsta, religia, apartenența politică, mintea și obrazul acestora. Dar, cum să nu votezi „pentru”, când genialul primar Olărean a venit cu o argumentație genială: „Traian Băsescu are legături speciale cu Bucovina și cu orașul Rădăuți, pe care l-a vizitat de multe ori”? Oameni buni, dacă vreți să primiți titlul de cetățean de onoare al municipiului Rădăuți, nu trebuie decât să vizitați această localitate de trei sau, maxim, patru ori. Dacă vă și căsătoriți cu o fată sau cu un băiat de-acolo, ori dacă botezați sau cununați pe cineva din Rădăuți, atunci se va considera și că aveți legături speciale cu această localitate și, deci, veți deveni automat cetățeni de onoare. Și zău că se merită, pentru că ce poate fi mai onorant decât să fii cetățean de onoare al unui oraș care va avea onoarea să-i acorde titlul de cetățean de onoare primului cetățean de onoare al acestei țări, Traian Băsescu.