Civilizație

Rădăuți, municipiul garajelor moderne



Garaje modernizate la Rădăuți
Garaje modernizate la Rădăuți

„Igienizare, estetizare, modernizare” sunt câteva dintre prioritățile primarului rădăuțean Aurel Olărean pe care și le-a propus încă de la instalarea sa în fruntea administrației rădăuțene, după cum a declarat domnia sa. Una dintre problemele legate de aceste priorități se referă la desființarea garajelor din tablă din municipiu, un fel de „pete negre” în urbanistica locală. Olărean a decis să desființeze toate garajele din tablă, pentru că majoritatea acestora arătau ca un morman de fiare ruginite „plantate” între ansamblurile de locuințe, și înlocuirea lor cu garaje din zidărie, garaje construite după un proiect unic la nivelul municipiului. Majoritatea proprietarilor de garaje au înțeles și au fost de acord cu inițiativa primarului, iar până la această dată în mai multe zone din localitate, Mihai Viteazul, 1 Mai, Călărași, Volovățului, dar și în vecinătatea fostului cinematograf „Flacăra”, au apărut module de garaje moderne, construite din zidărie. Trebuie menționat că au mai rămas doar câteva garaje nerefăcute, însă în scurt timp, după cum au menționat proprietarii acestora, și acestea vor fi modernizate.
„Am dat fiecărui proprietar de garaj termen de șase luni pentru construirea altuia, din cărămidă sau BCA”
Referitor la problema modernizării garajelor, primarul Aurel Olărean a declarat pentru „Monitorul de Suceava”: „Încă de la preluarea mandatului am inventariat toate garajele din municipiu și comisia constituită a identificat circa șase sute, din care aproximativ 30 la sută erau construite din tablă, garaje care erau total inestetice, făcând notă discordantă cu imobilele din vecinătate. În aceste condiții am notificat fiecare proprietar de astfel de garaj și le-am dat termen de șase luni pentru construirea altuia, dar din zidărie, din cărămidă sau BCA, cum dorea fiecare. Au existat unele neînțelegeri, chiar și la nivelul executivului local, pentru că viceprimarul de atunci nu înțelegea necesitatea acestei schimbări, până la urmă necesitatea acestei modernizări, și după câteva runde de întâlniri cu oamenii, aceștia și-au dat seama de necesitatea înlocuirii vechilor garaje. A fost realizat un proiect comun, au fost emise autorizații și vă pot spune că din ansamblul situat în cartierul Hipodrom au mai rămas doar două-trei garaje nerefăcute, care la această dată sunt în lucru. Poate că acum tronsonul de garaje de acolo este unul model, deși eu înclin spre varianta occidentală, unde sunt numai parcări deschise. Nu pot să omit nici modulul de garaje moderne construit în vecinătatea fostului cinematograf „Flacăra”, o zonă cochetă, unde s-a lucrat extrem de îngrijit și de elegant”.
„Până la finalul toamnei, personal le voi muta garajele vechi la centrul de colectare a fierului vechi”
Foarte hotărât în „lupta” de înlocuirea a „vechiului cu modernul”, Olărean le promite celor care nu s-au conformat inițiativei sale că până la sfârșitul toamnei le va muta personal garajele la centrele de colectare a fierului vechi. „De aceea țin să le mulțumesc celor care s-au conformat inițiativei mele de înlocuire a vechilor garaje inestetice, iar celor care nu s-au conformat nu le promit, ci le garantez, că până la finalul toamnei, personal le voi muta garajele, după ce vor fi îndeplinite toate căile legale, la centrul de colectare a fierului vechi. Nu voi mai accepta garaje «obosite», garaje ruginite, care să strice aspectul unei zone întregi, mai mult, chiar acum când la nivelul localității se desfășoară un program de estetizare și cosmetizare, cu amenajări de parcări, spații verzi și locuri de joacă pentru copii, în cartierele care nu au mai fost modernizate încă de acum 20-30 de ani. Cu titlu de noutate pentru rădăuțeni vreau să anunț că programul de modernizare care se derulează la această dată prevede și realizarea unor parcări de tranzit, în afara locurilor închiriate de proprietarii autoturismelor care locuiesc în zonele respective. Mai precis, aceste locuri sunt destinate celor din alte localități, care vin în municipiul nostru în vizită, la o rudă, un prieten etc., și în această perioadă de timp au la dispoziție parcări care vor fi inscripționate. Vreau să mai arăt că în parcările realizate de noi am prevăzut locuri cu destinație specială pentru persoanele cu handicap, așa cum este normal și civilizat”, a încheiat primarul Aurel Olărean.



Recomandări