Hotărâre

Rădăuțenii vor plăti aceleași dări locale și în 2013

Aurel Olărean: „Am toată stima și tot respectul pentru cetățenii municipiului nostru, și de aceea cred că era necesar să păstrăm aceleași valori și pentru anul viitor”
Aurel Olărean: „Am toată stima și tot respectul pentru cetățenii municipiului nostru, și de aceea cred că era necesar să păstrăm aceleași valori și pentru anul viitor”

Contribuabilii rădăuțeni, persoane fizice, vor plăti anul viitor aceleași dări locale ca și în anul 2012. Deliberativul rădăuțean, reunit miercuri în ședință ordinară, a avizat pozitiv proiectul de hotărâre de Consiliu Local cu privire la stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2013, proiect inițiat de șeful executivului local, Aurel Olărean.
Șeful Serviciului Impozite și Taxe din Primăria municipiului Rădăuți, Silviu Ursescu, a precizat: „Pentru anul viitor am avut în vedere păstrarea cotelor din anul 2012 la taxele și impozitele locale pentru persoane fizice. Modificarea în ceea ce privește cota de impozitare a fost propusă pentru calculul impozitului pe clădiri aferent persoanelor juridice, care crește de la 1 la 1,2 la sută. În același timp, a fost eliminată bonificația de 10 la sută în cazul persoanelor juridice, bonificație acordată celor care achitau integral dările locale până la 31 martie, iar aceasta rămâne valabilă numai pentru persoane fizice. Au mai fost modificate câteva taxe, dar au fost introduse și trei taxe noi. Modificările au vizat taxele speciale pentru autorizarea și viza anuală a funcționării spațiilor comerciale pentru unele activități care nu erau specificate clar până acum, e vorba de schimb valutar, intermedieri financiare și amanet, prestări servicii telecomunicații, prestări servicii curățare chimică, activități de vulcanizare, spălătorie auto, înfrumusețare și coafură”.
El a mai spus că „la propunerea Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor, a fost introdusă o taxă specială de 1.000 de lei pentru oficierea căsătoriilor în afara sediului primăriei, după ce s-a constatat că au fost foarte multe solicitări de oficiere în alte locații, iar la propunerea Serviciului de Impozite și Taxe a fost introdusă o taxă de 10 lei pentru eliberarea în regim de urgență a certificatului fiscal, precum și o taxă pentru ocuparea domeniului public sau privat al municipiului Rădăuți în subteran, în cuantum de 2 lei/ml/lună”.
Olărean: „Rădăuțenii fac parte din categoria contribuabililor disciplinați”
Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, crede că păstrarea valorilor impozitelor și taxelor locale, pentru persoane fizice, din acest an și pentru anul viitor, reprezenta o necesitate. „Rădăuțenii fac parte din categoria contribuabililor disciplinați, oameni care se achită exemplar de obligațiile față de administrația locală, uneori renunțând la alte priorități. Am toată stima și tot respectul pentru cetățenii municipiului nostru, și de aceea cred că era necesar să păstrăm aceleași valori și pentru anul viitor”.

Recomandări

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”

Spectacole cu drone, cu lasere și lumini, la revelionul Sucevei, pentru care s-au alocat aproximativ 150.000 de euro

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava