Abia răsăriți pe harta Ligii a III-a după ce au preluat în această iarnă locul deținut de Rarăul Câmpulung Moldovenesc, rădăuțenii de la Școala de Fotbal și-au propus să doboare toate recordurile. După ce în prima etapă au cedat pe teren propriu cu un neverosimil 1-15 în fața grupării CSM Focșani, ieri, rădăuțenii au ridicat din nou ștacheta, pierzând cu scorul de 19-0 întâlnirea de la Suceava, cu Rapid, contând pentru runda a XIX-a. Chiar dacă meciul s-a disputat în condiții improprii, pe un noroi până la genunchi, fotbaliștii gazdă au condus ostilitățile de la un capăt la altul. A înscris cine a vrut și cine n-a vrut, inclusiv portarul Cătălin Pascal, care a punctat din penalty în minutul 72. Celelalte 18 goluri ale partidei au fost realizate de Burlacu(12, 28, 38, 42, 57, 68), Grămadă (8, 19, 25, 55, 89), Zaremba (15, 40, 50, 88), Jalbă (3, 44), M. Ciobanu (64). „Ce poți să mai spui după un asemenea rezultat. După părerea mea, această echipă nu are ce căuta în eșalonul 3. Nu știu sincer ce o să facă când o să-i prindă o formație din fruntea clasamentului pe un teren mai bun”, a declarat principalul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.
Moroșan: „Mergem înainte” De partea cealaltă, optimist incurabil, managerul-jucător Cristian Moroșan a încercat să vadă partea plină a paharului. „Chiar dacă am luat mai multe goluri decât în primul meci, consider că s-a văzut o îmbunătățire în jocul nostru. Oricum, la modul execrabil cum se prezenta gazonul, cred că arbitrul a greșit atunci când a acceptat să se dispute partida. Ca să nu mai spun că cel puțin 5 goluri ale gazdelor au fost marcate din poziții de ofsaid. Chiar dacă mulți ne judecă acum după aceste două jocuri, pe noi nu ne interesează ce zice lumea și suntem hotărâți să ținem capul sus și să mergem înainte”, a precizat oficialul grupării rădăuțene. Rapid a evoluat în formula Pascal – Pantea, Bejinariu, Răzlog, Andrieș – Burlacu, Zaremba, Stamate, Oniu – Grămadă, Jalbă. Au mai intrat M. Ciobanu, Spătar, Apetri, Murariu. Școala de Fotbal Rădăuți, grupare care până la finalul sezonului este obligată să evolueze sub titulatura de Rarăul Câmpulung Moldovenesc, a jucat în formula Calance – Roșcăneanu, C. Moroșan, Boccicu, B. Hrehorciuc, Boicu, Prelipcean, Surdu, A. Hrehorciuc, F. Moroșan, Crasnean. Au mai intrat Teleagă, Șurubaru și Duceac.
Rezultatele complete înregistrate în etapa a XIX-a:
CS Panciu – Cetatea Târgu Neamț 0-0
CSM Focșani – CSM Râmnicu Sărat 3-1
Aerostar Bacău – Willy Bacău 5-3
Oțelul II Galați – Poli II Iași 3-0
Laminorul Roman – Pambac Bacău 1-2
Rapid Suceava – Rarăul Câmpulung Moldovenesc 19-0
Luceafărul Mihai Eminescu – CFR Pașcani 0-3
FCM II Bacău – Petrolul Berca 0-3
Ceahlăul II Piatra Neamț – FC Bârlad 3-0
Clasament
1. CSM Râmnicu Sărat 19 16 1 2 33-9 49
2. Oțelul II Galați 19 14 3 2 56-16 45
3. Pambac Bacău 19 12 4 3 31-20 40
4. CSM Focșani 19 11 5 3 47-19 38
5. Aerostar Bacău 19 10 3 6 31-16 33
6. Petrolul Berca 19 9 6 4 25-10 33
7. Rapid CFR Suceava 19 8 5 6 36-16 29
8. CS Panciu 19 8 5 6 21-16 29
9. WILLY Bacău 19 6 4 9 26-33 22
10. Laminorul Roman 19 5 6 8 13-16 21
11. Poli II Iași 19 6 3 10 22-34 21
12. Rarăul Câmpulung Moldovenesc 19 5 6 8 16-49 21
13. Cetatea Târgu Neamț 19 4 7 8 14-21 19
14. CFR Pașcani 19 6 1 12 15-47 19
15. FCM II Bacău 19 3 8 8 19-29 17
16. FC Bârlad 19 5 2 12 17-30 17
17. Luceafărul Mihai Eminescu 19 3 4 12 11-32 13
18. Ceahlăul II Piatra Neamț 19 3 1 15 20-41 10




