Liga a III-a

Rădăuțenii și-au trasat programul din intersezon



Daniel Bălan a dezvăluit planurile celor de la Bucovina Rădăuți
Daniel Bălan a dezvăluit planurile celor de la Bucovina Rădăuți

În condițiile în care Foresta se îndreaptă cu pași repezi spre desființare, nou promovata Bucovina Rădăuți ar putea rămâne singura reprezentantă a județului Suceava în primele trei eșaloane valorice ale fotbalului românesc.
Beneficiind de sprijinul susținut al autorităților locale și avându-l pe fostul mare fotbalist Daniel Bălan pe banca tehnică, rădăuțenii își propun să facă lucruri îndrăznețe la revenirea lor în Liga a III-a. În acest sens, bucovinenii și-au schițat deja programul de pregătire din intersezon. Reunirea lotului va avea loc la începutul săptămânii viitoare, pe 17 iulie. După perioada de reacomodare la efort, echipa va efectua un stagiu de pregătire de 10 zile, în Rădăuți. Bucovinenii au în plan și disputarea a 4-5 meciuri amicale cu adversari din zonă, debutul sezonului oficial urmând să se producă pe 9 august, în cadrul Cupei României.
„În condițiile în care campionatul va începe pe 26 august, există timp suficient la dispoziție pentru a efectua o pregătire de vară bună. Avem în plan și completarea lotului de jucători. Am demarat discuții cu cei de la Liceul cu Program Sportiv din Suceava pentru aducerea unor juniori de perspectivă, și așteptăm să vedem ce se va întâmpla cu Foresta, pentru aș fi interesat să transfer și de acolo niște tineri jucători”, a declarat antrenorul principal al rădăuțenilor, Daniel Bălan.



Recomandări

„Târgul caritabil de toamnă” și șapte ani de colaborare cu o grădiniță din Republica Moldova, la Grădinița cu Program Normal Obcini

„Târgul caritabil de toamnă” și șapte ani de colaborare cu o grădiniță din Republica Moldova, la Grădinița cu Program Normal Obcini