Bucovina Rădăuți se va confrunta astăzi, de la ora 14.00, pe teren propriu, cu gruparea Sporting Liești, într-un meci contând pentru etapa a XI-a a Ligii a III-a. Neînvinși de două etape, rădăuțenii doresc să-și treacă în cont o nouă victorie, obiectivul lor fiind acela de a strânge cel puțin 6 puncte din cele trei etape care au mai rămas de disputat din sezonul toamnă. „De asemenea, așteptăm să intre cât mai repede în contul clubului prima tranșă din cei 30.000 de lei aprobați de noul Consiliu Local din Rădăuți pe anul în curs, pentru a putea să-i remunerăm în sfârșit pe jucători pentru munca depusă în cele 10 etape scurse până acum”, a declarat directorul executiv al Bucovinei, Gheorghe Vicol.
Două absențe au rădăuțenii pentru partida de astăzi, S. Vicol și Scheul, ambii jucători fiind accidentați.
Programul etapei a XI-a:
Vineri
Bucovina Rădăuți – Sporting Liești
Aerostar Bacău – FC Zagon
Sâmbătă
Cetatea Târgu Neamț – Petrotub Roman
Știința Miroslava – Olimpia Râmnicu Sărat
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CS Panciu
Atletico Vaslui – CSM Pașcani
Inter Dorohoi – Metalosport Galați
Clasament Seria I
1 Olimpia Râmnicu Sărat 10 8 1 1 22-6 25
2 Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 10 8 0 2 20-6 24
3 Știința Miroslava 10 6 1 3 18-9 19
4 SCM Petrotub Roman 10 5 3 2 27-9 18
5 Sporting Liești 10 5 1 4 16-16 16
6 Metalosport Galați 10 4 3 3 13-11 15
7 Aerostar Bacău 10 4 3 3 12-10 15
8 FC Zagon 10 3 4 3 13-20 13
9 Bucovina Rădăuți 10 3 3 4 11-11 12
10 CSM Pașcani 10 3 2 5 14-25 11
11 Cetatea Târgu Neamț 10 3 1 6 12-19 10
12 CS Panciu 10 1 6 3 8-12 9
13 Atletico Vaslui 10 1 1 8 6-24 4
14 Inter Dorohoi 10 0 3 7 6-20 3