Liga a III-a

Rădăuțenii se plâng de arbitraj după înfrângerea cu Miroslava



Iulian Ionesi s-a plâns de cum a fost arbitrat la Miroslava
Iulian Ionesi s-a plâns de cum a fost arbitrat la Miroslava

Etapa a VII-a a Ligii a III-a a adus al treilea eșec stagional pentru Bucovina Rădăuți. Sucevenii au cedat ieri după amiază, cu scorul de 3-1, pe teren propriu, în fața grupării Știința Miroslava, după un meci cu destule probleme de arbitraj, în care fiecare echipă a câștigat câte o repriză. Primul mitan a fost la discreția fotbaliștilor pregătiți de Iulian Ionesi, care au deschis scorul după un sfert de oră de joc prin Zaremba, dintr-un penalty obținut de Luțac. Oaspeții au restabilit egalitatea imediat după reluare, în urma unei faze la care gazdele au reclamat fault în atac. Ieșenii au trecut în avantaj în minutul 55, însă și această reușită a fost contestată puternic de tabăra rădăuțeană, din cauza unui ofsaid nesemnalizat. Pe finalul partidei, bucovinenii au reușit să bage mingea în plasa porții adverse prin același Zaremba, însă golul a fost anulat pe motiv de henț. Imediat, Vișinar a irosit o ocazie uriașă de egalare, din poziție de unu la unu cu portarul advers, pentru ca la ultima fază a meciului oaspeții să înscrie pentru 1-3, pe contraatac.
„Am făcut o primă repriză foarte bună, cea mai reușită din actuala ediție de campionat. Din păcate, oaspeții au fost readuși în meci pe două greșeli de arbitraj. Nu este pentru prima dată când mă plâng de maniera în care suntem tratați de arbitrii din județul Botoșani și cred că trebuie să acționăm cumva ca această bătaie de joc să înceteze”, a declarat antrenorul rădăuțenilor, Iulian Ionesi.
Bucovina a evoluat în alcătuirea Prutean – Alecsandru, C. Ciurlă, Hrimiuc, Antonesei – I. Plămadă, A. Ciurlă, Șorodoc, Ieșan – Zaremba, Luțac. Au mai intrat Apostol, Julei, Stoian și Vișinar.



Recomandări