Liga a III-a

Rădăuțenii s-au întors de la Aerostar cu un punct



În ciuda problemelor financiare cu care se confruntă în acest sezon, singura reprezentantă a județului în Liga a III-a de fotbal, Bucovina Rădăuți, a reușit să remizeze pe terenul uneia din cele mai bune echipe din seria I, Aerostar Bacău, scor 1 – 1. Rădăuțenii au făcut înaintea meciului doar două antrenamente, dar s-au descurcat mai mult decât onorabil în această deplasare.
În prima repriză gazdele au controlat jocul, iar în minutul 35 Ștefan Pavel a profitat de o greșeală în lanț a apărării rădăuțene și a înscris cu un șut de la 10 metri lateral stânga. Cu un minut înainte de finalul timpului regulamentar din prima repriză, Ionuț Plămadă a fost faultat în careu, iar Zaremba a transformat lovitura de la 11 metri, scor 1 – 1. La faza faultului, Ionuț Plămadă a fost lovit în cap și a făcut comoție, pe parcursul reprizei secunde fiind schimbat. Repriza a doua a fost mult mai echilibrată, cu ocazii de ambele părți, dar tabela a rămas neschimbată. În minutul 60, Plămadă a reușit un lob aproape perfect de la 20 de metri, dar mingea a fost scoasă la sacrificiu de gazde. Au urmat două ocazii clare ale băcăuanilor prin suceveanul Tudor Homneac.
Bucovina a rămas în zece jucători din minutul 75
Din minutul 75, Bucovina a rămas cu un om în minus, juniorul Amariei primind al doilea cartonaș galben. Chiar și-n zece oameni, rădăuțenii au mai avut ocazii, cea mai mare consumându-se în minutul 90, când mingea șutată de Stoian de la 20 de metri lateral a lovit stâlpul porții adverse.
„Acest meci putea fi câștigat de oricare dintre echipe, și de aceea consider că acest egal este un rezultat echitabil. Am întâlnit o echipă foarte valoroasă, care ne-a dominat în prima parte a jocului. În partea a doua ocaziile au fost împărțite, iar cu puțin noroc puteam câștiga în ultimul minut, dar foarte bine puteau și ei să se aleagă cu 3 puncte, dacă Homneac marca la cele două oportunități. În etapa viitoare avem meci acasă și nu știu de unde facem rost de bani pentru a ne prezenta, dar sperăm să găsim înțelegere la oamenii de afaceri ce ne mai ajută. Vreau să-i mulțumesc domnului Nistor Tătar pentru că ne ajută și este alături de noi, ajutor fără de care nu cred că ne-am mai fi putut prezenta în campionat”, a declarat antrenorul Iulian Ionesi.
La meciul de la Bacău, la rădăuțeni a debutat un jucător bosniac
În meciul de la Aerostar, în echipa rădăuțeană a intrat pe parcurs și un jucător din Bosnia, Fikret Karavdic, fotbalist ce a venit de două săptămâni. În vârstă de 23 de ani, bosniacul joacă pe postul de mijlocaș central și a venit din prima ligă a țării sale. Acest transfer a fost posibil datorită unui om de afaceri din Rădăuți ce s-a ocupat de toate actele și cheltuielile aferente aducerii unui jucător extracomunitar.
Bucovina Rădăuți a început meciul cu Aerostar în formula Butnariu, Alecsandru, Hrimiuc, Cezar Ciurlă, Antonesei, Amariei, Vitu (c), Plămadă, Zaremba, Ieșan și Ionesi, pe parcurs intrând și Luțac, Julei, Stoian și Fikret Karavdic.
Etapa a III-a
CSM Pașcani – Sporting Liești 0 – 2
Aerostar Bacău – Bucovina Rădăuți 1 – 1
Atletico Vaslui – Sepsi Sfântul Gheorghe 1 – 3
Inter Dorohoi – Știința Miroslava 1 – 2
Metalosport Galați – Cetatea Târgu Neamț 2 – 0
FC Zagon – Petrotub Roman 1 – 1
FC Panciu – Olimpia Rm. Sărat 1 – 2
Clasamentul seriei I
1. Sepsi OSK Sfântul Gheorghe 3 3 0 0 8-1 9
2. Sporting Liești 3 2 1 0 8-3 7
3. Știința Miroslava 3 2 0 1 5-3 6
4. Olimpia 2010 Rm. Sărat 3 2 0 1 3-2 6
5. Aerostar Bacău 3 1 2 0 4-1 5
6. Petrotub Roman 3 1 1 1 4-2 4
7. CSM Pașcani 3 1 1 1 4-4 4
8. Bucovina Rădăuți 3 1 1 1 2-2 4
9. FC Zagon 3 1 1 1 4-6 4
10. Metalosport Galați 3 1 0 2 2-4 3
11. Atletico Vaslui 3 1 0 2 2-6 3
12. CS Panciu 2 0 1 1 2-5 1
13. FC Cetatea Târgu Neamț 3 0 1 2 3-6 1
14. Inter Dorohoi 3 0 1 2 1-6 1



Recomandări

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean
Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean