Fotbal

Rădăuțenii Ionesi și Puianu sunt în convalescență după accidentări grave

Iulian Ionesi
Iulian Ionesi

Bucovina Rădăuți va disputa vineri ultimul meci în deplasare din turul ediției de campionat 2019-2020 al Ligii a III-a. Trupa pregătită de Dorin Goian și Daniel Bălan va evolua la Galați, pe terenul nou promovatei Universitatea Dunărea de Jos. La fel ca în ultima perioadă, rădăuțenii nu vor putea conta pe serviciile jucătorilor Ionuț Puianu și Iulian Ionesi. Accidentat grav, la ligamentele încrucișate de la genunchi, portarul în vârstă de 24 de ani s-a operat cu succes în Ungaria, în urmă cu două luni. În prezent acesta își continuă recuperarea la Rădăuți, revenirea sa pe gazon urmând să se producă în primăvara anului viitor.
În ce-l privește pe Iulian Ionesi, atacantul Bucovinei s-a accidentat la fel de grav în urmă cu aproximativ patru săptămâni, la un antrenament premergător partidei de campionat cu FC 2 Botoșani. Chiar dacă a avut nevoie de o intervenție chirurgicală complicată, de reconstituire a meniscului, Ionesi a ales să efectueze operația chiar la Rădăuți.
„M-am lăsat pe mâna doctorului Sergiu Bodrug, un medic specialist tânăr, care a efectuat specializările în Franța. Nu regret nici un moment alegerea făcută, mai ales că secția de ortopedie a spitalului municipal din Rădăuți beneficiază de dotări moderne, de ultimă generație. Acum sunt în recuperare după operația de menisc care a durat mai bine de trei ore, iar la începutul lunii decembrie urmează să suport o nouă intervenție, la ligamentele încrucișate ale aceluiași genunchi. Mai am mult de tras până să revin pe gazon, dar sunt optimist, pentru că am nimerit pe mâini bune”, a declarat Iulian Ionesi.

Ionuț Puianu
Ionuț Puianu
Iulian Ionesi
Iulian Ionesi

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina