După o perioadă de șapte zile când distribuția apei calde în municipiul Rădăuți a fost sistată din cauza unor lucrări la rețea și după ce furnizorul de gaz a decis stoparea livrării combustibilului către Servicii Comunale, de astăzi rădăuțenii vor avea din nou apă caldă. Ineditul situației de la Rădăuți pornește de la „războiul rece” dintre executivul local și SC Servicii Comunale SA, firmă ce are ca unic acționar Consiliul Local.
În conferința de presă de ieri de la prânz, primarul Aurel Olărean își exprima regretul că localnicii nu vor beneficia de apă caldă pentru o perioadă pe care nu o putea preciza, însă la o altă conferință de presă organizată puțin după orele 14.00 de către directorul Serviciilor Comunale, Nistor Tătar, cel din urmă anunța intrarea în program normal începând cu ziua de sâmbătă.
„Vreau să-i anunț pe rădăuțeni că începând de mâine (n.r. – astăzi) furnizarea apei calde la Rădăuți se va face după programul normal. Am fost la București, am purtat o serie de discuții și am reușit o reeșalonare a datoriei. Nu există nici un fel de garanții materiale depuse, ci doar persoana mea, cuvântul meu, în virtutea relațiilor bune pe care le-am avut cu această firmă încă de când a ajuns la Rădăuți. În aceste condiții, furnizarea apei calde este asigurată până în luna septembrie, perioadă în care sperăm să reglăm restanțele în baza unui proiect de Hotărâre de Guvern inițiat de către instituția Prefectului și a Consiliului Județean Suceava, cărora țin să le mulțumesc pentru sprijin, privind alocarea a 1,8 milioane lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului”. Potrivit celor afirmate de către Tătar datoria către firma Nord Gaz, furnizorul de gaz metan, se ridică la 1,06 milioane de lei.