Fotbal

Rădăuțenii acuză arbitrajul după meciul de la Pașcani



Bucovina Rădăuți a remizat ieri, scor 2-2, la Pașcani, în runda inaugurală a Ligii a III-a, după un meci în care oaspeții au reclamat mai multe greșeli flagrante de arbitraj în defavoarea lor. „Dacă aveam parte de un arbitraj corect câștigam lejer, la două goluri diferență. În minutul 7 trebuia să beneficiem de penalty și eliminarea unui apărător advers în urma unui fault asupra lui Popescu. În minutul 35 ne-a fost anulat un gol perfect valabil, înscris de Negruț, pentru un ofsaid imaginar. Ca să nu mai spun că prima reușită a gazdelor a venit în urma unui ricoșeu norocos, iar cel de-al doilea a fost marcat dintr-un ofsaid de 3 metri. Dar asta nu a fost totul, portarul nostru, Butnariu, fiind eliminat în ultimele secvențe ale partidei, moment în care centralul a prelungit nejustificat meciul cu încă 10 minute”, a declarat managerul rădăuțenilor, Manuel Costache.
Așadar confruntarea dintre CSM Pașcani și Bucovina Rădăuți a fost una plină de evenimente, cele patru goluri fiind marcate de Nuțescu (22), Nemțeanu (56), respectiv Zaremba, în minutele 68 și 85.
Bucovina a evoluat în alcătuirea Butnariu – Vitu, Agheoghiesei, Hrimiuc, C. Ciurlă – Botoșan, Filip, Zaremba, Netbai – Popescu, I. Matei. Au mai intrat Negruț, Gucianu, Păsăilă, Bejenariu.



Recomandări