Verdict final

Rădăuțeanul Vasile Lavric a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere



Vasile Lavric a făcut greva foamei în timp ce era arestat preventiv, ajungând și la spital, după ce a leșinat la proces
Vasile Lavric a făcut greva foamei în timp ce era arestat preventiv, ajungând și la spital, după ce a leșinat la proces

Vasile Lavric, rădăuțeanul în vârstă de 57 de ani care a ținut prima pagină a ziarelor pe parcursul mai multor ani, fiind suspectat că are legătură cu dispariția a trei surori, și-a aflat ieri pedeapsa. Curtea de Apel Suceava l-a condamnat pe Lavric la trei ani cu suspendare sub supraveghere, decizia fiind una finală. Rădăuțeanul are și o serie de obligații, cum ar fi să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava, să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește opt zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
Vasile Lavric a fost judecat pentru o tentativă de omor comisă în urmă cu aproape 15 ani împotriva Nicoletei Lavric, fostă Iordache, una din cele trei surori dispărute fără urmă.
Procurorii susțin că, în noiembrie 2000, Lavric și-a lovit soția de atunci, Nicoleta Lavric, cu un ciocan în cap, în mod repetat. Deși loviturile nu i-au pus femeii direct în pericol viața, procurorii au invocat intenția, modul în care s-a petrecut agresiunea – lovituri de ciocan în cap, pentru a-i reține infracțiunea de tentativă de omor.
La vremea respectivă, soția sa a ajuns la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a primit îngrijiri medicale, după care a fost externată și a trăit încă cinci ani alături de soțul ei. A dispărut fără urmă în aprilie 2005. Două luni mai târziu avea să dispară și Ramona Iordache (18 ani atunci), tânără cu care Vasile Lavric avea un copil în urma unei relații extraconjugale.
După cele două dispariții misterioase, mama fetelor le-a povestit polițiștilor și despre o altă fată de-a ei, Iuliana, pe care nu a mai văzut-o din 1995, de când tânăra avea doar 16 ani.
Eliberat din arest preventiv după mai bine de 55 de zile de greva foamei
Vasile Lavric a fost arestat la mijlocul lunii aprilie 2014, petrecându-și după gratii circa patru luni și jumătate. Pentru că și-a susținut mereu nevinovăția, în timp ce se afla încarcerat în Penitenciarul Botoșani a intrat în greva foamei. Acțiunea sa extremă a continuat mai mult de 55 de zile, el fiind transferat la Penitenciarul Spital Târgu Ocna. La finalul lunii august, Curtea de Apel Suceava a menținut decizia Tribunalului și a înlocuit măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu.
Ulterior, la finalul anului trecut, Vasile Lavric a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, decizie modificată parțial ieri de Curtea de Apel, în sensul că rădăuțeanul a primit trei ani cu suspendare sub supraveghere.
Dosarul disparițiilor surorilor Iordache, încă în lucru
În timp ce dosarul tentativei de omor de acum aproape 15 ani a fost finalizat, pe masa procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție există în lucru un alt dosar. Este vorba de cel care privește dispariția surorilor Iordache.
Cu toate eforturile depuse de anchetatori, care au percheziționat casa lui Vasile Lavric, precum și gospodăria părinților acestuia, unde s-au făcut și mai multe săpături, nu s-a găsit nimic concludent. Au găsit mai multe fragmente osoase, iar toată lumea se aștepta ca acestea să fie probele care să rezolve disparițiile misterioase ale surorilor Iordache: Iuliana Iordache (dispărută din 1995, când fata avea 16 ani), Nicoleta Lavric (fostă Iordache, dispărută în aprilie 2005, la 31 de ani) și Ramona Iordache (18 ani la data dispariției; nu a mai fost văzută din iunie 2005). Până la urmă, se pare că aceste fragmente osoase sunt de animal și nu de om, ceea ce face ca ancheta să bată pasul pe loc.
După câteva luni, anchetatorii de la București s-au întors din nou în județul Suceava și au continuat săpăturile, nu la Rădăuți, ci în zona Sucevița – Palma, unde cu un excavator au săpat în mai multe locuri. Apoi, din informațiile noastre, au fost și pe la Dornești, unde ar fi făcut alte verificări, chiar la unele rude ale lui Vasile Lavric.
Cu Nicoleta și Ramona, Vasile Lavric are câte un copil, cu prima din căsătoria dintre ei, iar cu cea de-a doua în urma unei relații extraconjugale a mecanicului auto cu cumnata sa (care avea 13 ani când a născut).
Cert e că cele trei surori au intrat parcă în pământ. Dispariția acestora a fost cercetată și de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, principalul suspect fiind același Vasile Lavric. În septembrie 2006, însă, din lipsă de probe, dosarul a fost închis.
Spre sfârșitul lui 2013, dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acolo unde se află și în prezent.



Recomandări

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate
Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate