Legiunea suceveană de la FC Botoșani a pierdut un membru după ce fundașul central Florin Plămadă a plecat sub formă de împrumut la gruparea de prima ligă CSM Poli Iași. Apărătorul în vârstă de 24 de ani nu este la prima experiență în dealul Copoului, el adunând 40 de prezențe în tricoul Iașiului în anii 2014 și 2015. De când a ajuns în Antalya, sub comanda lui Eugen Neagoe, Plămadă s-a antrenat separat, fiind în urmă cu pregătirea. Din acest motiv acesta nu a fost utilizat nici în ultimul meci de pregătire pe care ieșenii l-au disputat în Turcia, împotriva bulgarilor de Dunav Ruse. Florin Plămadă este al patrulea fotbalist transferat de Poli Iași în această iarnă, după Golubovic (Steaua București), Răuță (Pandurii Târgu Jiu) și Panțâru (Știința Miroslava).
Rădăuțean la origine, Florin Plămadă a debutat la seniori pentru Rapid CFR Suceava, ajungând ulterior să evolueze pentru grupări precum Petrolul Ploiești, CS Otopeni și FC Botoșani. Ionuț, fratele mai mare al lui Florin, este tot fotbalist, fiind legitimat în prezent la formația de ligă secundă Sepsi Sfântu Gheorghe.