Vasile Lavric (56 de ani), mecanicul auto din Rădăuți bănuit că ar avea legătură cu disparițiile misterioase a trei surori din aceeași localitate, în 1995 (Iuliana -16 ani), respectiv 2005 (Nicoleta -31 de ani, Ramona -18 ani) Lavric, a leșinat în această după-amiază, în clădirea Palatului de Justiție, la primul termen al procesului în care este judecat pentru o presupusă tentativă de omor comisă acum 14 ani, asupra soției sale din acea vreme, Nicoleta Lavric.Aflat în greva foamei de aproximativ trei săptămâni, Lavric și-a pierdut cunoștința în timp ce aștepta să fie dus în sala de judecată.A fost transportat de urgență la Spitalul Județean și pus în perfuzii. Diagnosticul: comă diabetică, din cauza înfometării. Când și-a revenit, rădăuțeanul a refuzat să fie investigat, solicitând să fie dus la penitenciar, deși medicii i-au spus să mai stea în spital câteva zile, sub supraveghere.Mai multe amănunte în ediția de mâine a Monitorului de Suceava.