Urmărire online a masei lemnoase

„Radarul pădurilor”, modificat la nivel național, după testarea sa în județul Suceava



Noul program informatic de urmărire a circuitului masei lemnoase, din pădure până ce ajunge să capete diverse utilizări – cunoscut drept „Radarul pădurilor”, se aplică, începând de ieri, la nivelul întregii țări. Deocamdată, utilizarea sa este încă la nivelul de testare, dar din 8 octombrie sistemul va deveni obligatoriu.
La Suceava, acesta a fost pus în aplicare cu o lună mai devreme, ca program-pilot, iar în urma experimentării utilizării sale în județul cu cea mai mare suprafață de păduri din țară au fost făcute o serie de modificări ale funcționalității sale la nivel național.
Populația nu va fi afectată în exploatarea lemnului pentru uz casnic
Ministrul delegat pentru Ape și Păduri, Doina Pană, a anunțat recent că în urma testării sistemului de control, cunoscut ca „Radarul pădurilor”, în nouă județe din țară (Alba, Argeș, Bihor, Caraș-Severin, Covasna, Sibiu, Suceava, Vâlcea și Vrancea), au fost făcute unele modificări de natură tehnică, pentru clarificarea unor aspecte.
Una din cele mai importante modificări, cu impact asupra populației care utilizează lemnul de foc pentru asigurarea căldurii necesare, este cea de creștere a cantității de lemn care poate fi transportată de cetățeni cu atelaje hipo.
Această măsură a fost luată ca urmare a observațiilor transmise de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Suceava, în urma testării noului sistem SUMAL.
Conform variantei inițiale a Hotărârii de Guvern nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, cantitatea maximă de lemn care poate fi transportată de cetățeni cu atelaje hipo, pentru uz casnic, era de numai un metru cub, în vreme ce, de obicei, căruțele au o încărcătură de minim 2 metri cubi de masă lemnoasă, în unele cazuri chiar și 4 metri cubi, așa cum sunt cele de la Marginea, construite special pentru a fi mai încăpătoare.
„Cantitatea de lemn care poate fi transportată de cetățeni cu atelaje hipo, pentru uz casnic, a crescut de la un metru cub la trei metri cubi pe transport. În această situație, cel care transportă nu trebuie să mai obțină codul online, ci primește aviz de la lucrătorul silvic, în maxim șapte zile”, a precizat Cezar Țăpuleasa, inspector-șef adjunct al ITRSV Suceava, responsabil de implementarea noului sistem de control la nivelul județului Suceava.
Drumurile dificile și termenele de valabilitate a avizelor de însoțire
O altă modificare importantă adusă sistemului informatic „Wood-traking”, care impune tuturor agenților economici și celor cu atribuții de control în domeniu să utilizeze smartphone-uri sau tablete conectate la internet, vizează perioada de valabilitate a avizului de însoțire a masei lemnoase.
Măsura a fost propusă tot ca urmare a constatărilor din teren, pe durata testării sistemului la Suceava.
„Era prea mic timpul acordat pentru efectuarea unui transport cu masă lemnoasă. De exemplu, pentru traseele de până la 50 de km, 6 ore era prea puțin. Valea Cârlibabei are 40 de km, dar la cât de greu se circulă pe acolo, există riscul să nu fie parcursă nici în 6 ore. Mai mult, trebuie să se țină cont și de o defecțiune care poate să apară la utilajul de transport, care nu poate fi anunțată nicăieri. Acesta a fost motivul pentru care a fost solicitată modificarea valabilității avizelor de însoțire pentru distanțele mai scurte”, a explicat adjunctul ITRSV Suceava.
Dacă anterior, pentru distanțe de până la 50 de km, înainte, avizul de însoțire era valabil doar timp de 6 ore, acum, valabilitatea acestuia este de 10 ore.
Între 50 și 100 de km, avizul de însoțire era valabil timp de 12 ore, acum fiind modificat la 14 ore de valabilitate.
Mai mult, pentru ca la aplicarea legii să nu existe nici un fel de dubiu, s-a solicitat să fie precizate clar modalitățile de încadrare a distanțelor.
Zonele fără acoperire și expirarea codului offline
O problemă reală, cu care s-au confruntat agenții economici suceveni, a fost cea a expirării prea rapide a valabilității codului offline, generat pentru exploatările de masă lemnoasă din zonele fără acoperire pentru internetul mobil.
De exemplu, dacă un transport de masă lemnoasă pleca din pădure seara târziu, iar cel care îndeplinise formalitățile necesare, obținând codul offline, nu făcea în aceeași zi și înregistrarea online, dimineața se trezea că sistemul este blocat și se află în ilegalitate cu lemnul pe care el l-a adus legal, dar nu a putut să îl introducă în sistemul online, de obosit ce era sau pentru că nu a avut acces la internet.
În urma observațiilor transmise din Suceava, sistemul „Wood-traking” a fost modificat, astfel încât codul online în baza codului offline se poate obține în 12 ore, față de 6 ore, cât era prevăzut inițial.
Printre „scăpările” sistemului informatic aflat în teste se număra emiterea avizelor necesare pentru vegetația din afara fondului forestier, care nu era deloc reglementată (acum, avizele respective sunt emise de ocolul silvic care face punerea în valoare), dar și o serie de avize necesare pentru masa lemnoasă comercializată în piețe.
O altă problemă care ar fi pus în dificultate agenții economici era limita de numai 30 de zile în care putea fi transportat lemnul exploatat de pe o partidă primară, scos la drumul auto. În urma sugestiilor transmise de la Suceava, limita de timp a fost modificată la 60 de zile, ținându-se cont de faptul că numai procedurile de licitație durează uneori mai mult de o lună de zile, ceea ce făcea ca lemnul respectiv să nu mai poată fi transportat și nici vândut în mod legal.
Acces diferențiat la informațiile din noul SUMAL
Un aspect oarecum ciudat, constatat pe durata testării programului la Suceava, a fost faptul că toți utilizatorii aveau acces la toate componentele programului.
De exemplu, user-ul și parola agenților economici le ofereau acestora acces la partea de verificare a programului, care ar fi trebuit să fie vizibilă doar pentru Poliție și inspectorii ITRSV.
În urma sesizărilor venite din județele în care a fost testat programul, utilizatorii sistemului „Wood-tracking” au fost restricționați la accesarea unor date din sistem, în funcție de atribuțiile categoriei de utilizatori din care fac parte.
Reducerea cantităților de masă lemnoasă de pe piață, un prim efect
Faptul că noul program informatic de urmărire a circuitului masei lemnoase a fost mai întâi testat ca aplicabilitate a dus la îmbunătățirea sa în numeroase aspecte, una dintre noutățile introduse fiind și verificarea legalității unui transport de masă lemnoasă chiar și din verificarea numărului mașinii aflate în trafic.
Chiar dacă HG 470 intră în vigoare de la 8 octombrie, când se termină perioada-pilot și se aplică sancțiuni celor care nu respectă prevederile impuse de lege, în perioada de testare tot există obligativitatea utilizării sale de către toți cei implicați în activități de exploatare, transport, prelucrare și comercializare a masei lemnoase.
De exemplu, pentru neutilizarea sistemului de către un agent economic, la prima abatere este notificat, iar la a doua abatere i se retrage acordul de utilizare a documentelor cu regim special, încât nu își mai poate desfășura activitatea.
„Cu siguranță programul va fi îmbunătățit și deja, din informațiile neoficiale, are efecte pe piață. S-a constatat o reducere a materialului lemnos intrat pe piețe, concomitent cu o creștere a prețurilor acestuia. Acesta este efectul faptului că au fost diminuate transporturile ilegale de material lemnos, vizibil în special prin cantitățile de cherestea existente pe piețele din județ”, a concluzionat Cezar Țăpuleasa, inspector-șef adjunct al ITRSV Suceava.
Practic, măsura le convine agenților economici care s-au adaptat mai ușor noilor reglementări, pentru că pot obține prețuri mai bune pentru produsele lor, odată ce sunt eliminate sau măcar reduse pe piață cantitățile de masă lemnoasă exploatate ilegal.



Recomandări

Amenzi de 940.500 de lei și confiscări de 765.700 de lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni ale anului

Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025
Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025

Amenzi de 940.500 de lei și confiscări de 765.700 de lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni ale anului

Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025
Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025