Vot favorabil

Radarele vor fi amplasate doar pe mașini de poliție inscripționate



Deputatul PNL Ioan Balan
Deputatul PNL Ioan Balan

Radarele, așa cum sunt denumite aparatele de măsurare a vitezei, vor fi amplasate exclusiv pe autospecialele cu înscrisurile și însemnele distinctive ale Poliției. De asemenea, ofițerul de poliție care constată și sancționează o contravenție privind circulația pe drumurile publice este obligat să poarte uniforma de polițist, cu înscrisurile și însemnele distinctive.
Aceste reglementări fac parte dintr-un proiect legislativ inițiat de către deputații liberali Ioan Balan și Florin Roman, iar zilele trecute a trecut de Senat cu 92 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”.
În același act normativ este cuprinsă și reglementarea pentru radarele de tip pistol. Astfel, acestea urmează să fie amplasate la cel mult 10 metri de autospeciala Poliției Rutiere.
„Când noi doi am elaborat acest proiect, ne-am gândit că inițiativa ar trebui să aibă un dublu rol. În primul rând, ne-am propus să mutăm accentul politicilor privind circulația pe drumurile publice de la sancțiune, care în România a devenit regula, la prevenția încălcării normelor de circulație. O lege nu poate să urmărească doar aplicarea de sancțiuni. O lege trebuie orientată către obținerea unui comportament dezirabil, către o conformare voluntară a cetățeanului. Sancțiunea ar trebui să fie modalitatea de constrângere a celor care nu s-au conformat și nu să devină în fapt regula. Orice șofer a constatat că atunci când un radar este inscripționat și pus la vedere în trafic, toți șoferii respectă regulile de circulație, iar efectul legii este îndeplinit”, a arătat deputatul Ioan Balan.
Un alt aspect care s-a avut în vedere în momentul elaborării acestui proiect de lege a fost acela de a ridica nivelul de respect al cetățenilor față de polițiști.
„Nu mai este o noutate că ofițerul de poliție a ajuns să fie tot mai puternic presat, prin norma de amenzi impusă de șefi, să se ascundă prin tufișuri pentru a sancționa conducătorii auto. Ofițerul va câștiga mai mult respect din partea conducătorilor auto, iar cei certați cu legea nu vor mai putea contesta atât de ușor procesele-verbale de contravenție”, a concluzionat Ioan Balan.



Recomandări

În locul gardului dărâmat din drumul spre Polivalentă au fost parcate mașini legate prin benzi de semnalizare

În locul gardului dărâmat din drumul spre Polivalentă au fost parcate mașini legate prin benzi de semnalizare
În locul gardului dărâmat din drumul spre Polivalentă au fost parcate mașini legate prin benzi de semnalizare

Șeful Poliției Locale Suceava, implicat în ”războiul” asociațiilor pentru câini, cu mașina de serviciu

Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)
Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)