– Nu șoferii aflați în trafic sunt cei mai expuși, deoarece cantitatea de radiații pe care o primesc este de scurtă durată
– Problema cea mare este însă a polițiștilor: la toți agenții de la serviciul de circulație care au lucrat între șase și opt luni pe mașini dotate cu radar de măsurare a vitezei s-a constatat o stare de impotență avansată
Recent, subsecretarul de stat Gelu Ciubotaru, aflat în conducerea Oficiului pentru Protecția Consumatorului (OPC) a intrat în posesia unui document pe care, datorită gravității lui pentru sănătatea unei anumite categorii de angajați, l-a făcut public. Este vorba de un raport care descrie reacțiile organismului uman expus la radiații electromagnetice, în acest caz fiind vorba, concret, de aparatele de măsurare a vitezei (radare) utilizate de serviciul de circulație rutieră. Conform raportului, respectivele radare provoacă în mod ireversibil, prin efect cumulativ, impotență. Nu șoferii aflați în trafic sunt cei mai expuși, deoarece cantitatea de radiații pe care o primesc este de scurtă durată. Problema cea mare este însă a polițiștilor.
„Raportul conține inclusiv certificate medicale a peste o sută de cadre de la serviciul de circulație din întreaga țară, ori la toți ce au lucrat între șase și opt luni pe mașini dotate cu radar de măsurare a vitezei s-a constatat o stare de impotență avansată”, a declarat Ciubotaru, preocupat de sănătatea acestor oameni. Totodată Ciubotaru a dezvăluit că afacerea de achiziționare a aparatelor radar de măsurare a vitezei, făcută pe vremea guvernului PSD, a fost una specifică pentru care, este convins, s-au dat șpăgi mari: „Nu este posibil să cumpărăm ceea ce au aruncat alții, periclitând viața atâtor oameni. Așa s-au îmbogățit pesediștii, pe sănătatea poporului”. Totodată el a recunoscut că mai folosește și el, în autoturism, un CD agățat la parbriz, pentru bruiere, însă numai atunci când se grăbește.
Radarele poliției sunt în fapt emițătoare de unde electromagnetice care lucrează în banda de frecvență Ka, de 10,55 GHz și utilizează efectul Doppler, măsurând diferența de fază a semnalului reflectat de autovehicul. Despre acestea, medicul specialist Radu Malancea, director al spitalului de urgență din Botoșani, ne-a declarat: „Efectul nociv al radiației radar este de mult cunoscut. Radiația atacă epiceliul subdermal și afectează spermatogeneza precum și corpii cavernoși penisulari, făcând erecția tot mai dificilă. Personalul militar care lucrează în radiolocație are program scurt și beneficiază de pensii compensatorii. Oricum pentru armată, la radare, lucrează numai persoane trecute de 45 de ani, care au copii și care și-au încheiat viața sexuală. Sunt cu toții avertizați și semnează pentru asta. Bănuiam că și la polițiștii de la circulație o să apară probleme, mai multe dintre soțiile lor au venit să mă întrebe ce e de făcut. Am ajutat și eu, cum am putut, chiar dacă nu este strict specialitatea mea”.
– În UE vitezomanii sunt măsurați cu laserul
Ciubotaru ar vrea să interzică prin lege utilizarea unor asemenea aparate nocive, mai ales că în Uniunea Europeană acestea au fost scoase de mulți ani din uz fiind înlocuite cu aparate care utilizează laserul pentru măsurarea vitezei.
Și prefectul de Botoșani, Cristian Roman, este la curent: „Știu, cunosc problema, am vorbit și cu cei de la Direcția de Sănătate Publică, e la fel în toată țara. Am înțeles că s-a intervenit prin sindicatul polițiștilor și s-a dat un ordin intern prin care cei ce lucrează la circulație, cu radarele, să primească, lunar, câte o pastilă tip Viagra sau echivalentul în bani. Și polițiștii de la circulație duc o muncă periculoasă, însă cineva trebuie s-o facă și pe asta”.
Subcomisarul Dănuț Ciubotariu, șef la Serviciul de înmatriculări și eliberări permise auto, își amintește de vremea când lucra și el la circulație, pe străzi: „După câteva luni am simțit că nu mai merge. Nu aveam un argument științific, ca să zic așa, dar fiind inginer la bază, am înțeles imediat că e ceva în neregulă cu radarul. Mi-am cerut și obținut transferul, însă nimeni nu mai poate să-mi dea înapoi ce am pierdut, iar sfatul meu pentru mai tinerii mei colegi este să fie foarte atenți”, a declarat acesta, solicitând să nu scriem declarația sa pentru a nu-i crea probleme în familie. Tot el a râs amar când a auzit de inițiativa cu pastila lunară de Viagra: „Pilula poate ajuta pentru câteva ore, într-o noapte. Însă în celelalte douăzeci și nouă de nopți ce-i spun nevestei?”
Dr. Rodica Huțuleac, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoșani știe de existența acestui program: „Medicamentul se suportă din fondurile Casei iar, din câte cunosc, livrările au început chiar cu luna a patra și se pot ridica de la toate farmaciile cu care Casa are contract pe baza adeverinței eliberate de serviciul Circulație. Îi sfătuiesc pe beneficiari să se grăbească pentru că numai în această lună se poate ridica prescripția și pentru luna trecută, de când e valabilă norma”.
– Efectul radar poate fi bruiat și amplificat
Vestea cu adevărat proastă e dată însă de faptul că radiația radarelor poate fi amplificată prin efect de rezonanță, cu rezultate devastatoare asupra sănătății polițiștilor. Acest lucru se obține punând un banal CD sau DVD în parbriz care bruiază unda reflectată, mărind foarte mult eroarea aparatului radar și face imposibilă utilizarea sa ca probă pentru depășirea vitezei. În schimb, mărește și expunerea polițiștilor la radiații.
Dr. ing. Mircea Aionesei, directorul grupului de firme Omicron, explică: „Intensitatea radiației electromagnetice scade, conform legii de propagare, cu puterea a treia a distanței. În cazul radarului poliției, cu putere de 100 W, cei mai expuși sunt polițiștii, adică cei care îl folosesc. Distanța fiind mică, ei primesc o energie echivalentă cu 60 – 70 W care poate crește, prin efect de rezonanță, foarte mult. În mod normal ar trebui să simtă o fierbințeală, e ca și cum ar sta cu testiculele pe un bec electric aprins. Cei măsurați, șoferii, primesc la o distanță de o sută de metri o energie de sub 1 W, echivalentă cu aceea a unui telefon celular, deci neglijabilă”.
Profesorul de matematică Corneliu Popescu, actualul președinte al Regiei Naționale a Fondului Piscicol, își amintește că a calculat, cu ani în urmă, efectul CD-ului asupra undei radar reflectate: „Am utilizat distribuțiile Dirac aplicate pe cavități rezonante. Totul depinde de granulația CD-ului, deci a cavităților rezonante. La CD-urile de calculator efectul este cel mai mic, la DVD-uri, în schimb, crește. Oricum, eu am câștigat un proces, la tribunal, de depășire a vitezei, dovedind că acuratețea cu care a fost făcută măsurătoarea avea erori mai mari decât plaja admisă”. Popescu a recunoscut că și astăzi folosește la mașină un compact disc special, double side, adică inscripționat pe ambele fețe, primit de la un membru al unei delegații venite din Uniunea Europeană. „Ei nu mai au ce face cu așa ceva, că îi măsoară cu laserul. Omul l-a folosit însă ani buni, are granulație ridicată. Din câte am înțeles, se vând și în România”, a mai declarat Popescu, nearătându-se deloc îngrijorat de problemele de potență pe care CD-ul său, atârnat de oglinda retrovizoare, le poate crea polițiștilor rutieri.
– CD-uri de bruiere se găsesc în comerț
Interesându-ne, am aflat că CD-ul respectiv se comercializează într-adevăr și în România, fiind importat de firma ProSpeed din București. Produsul este cunoscut sub denumirea de Cop Balls Killer și constă într-un CD de granulație ridicată, cu pistele inscripționate după o matrice spirală, menită să crească efectul de rezonanță. Denumirea comercială a produsului, destul de dificil de tradus în românește, este dată de resentimentele profunde ale americanilor pentru polițiștii rutieri. De altfel, un studiu realizat de fundația Gallup relevă faptul că 92,7% dintre șoferii americani care au cumpărat CD-ul CBK au făcut-o motivați să se răzbune pe polițiștii care le dau amenzi față de doar 7,3% dintre automobiliști a căror principală motivație este de a se proteja la excesul de viteză. CD-ul amplifică efectul radiației radar reflectate de până la zece ori, introducând și o eroare majoră în sistemul de măsură. Astfel, spre exemplu, un automobil care are pus în parbriz un astfel de CD care trece cu o sută de kilometri la oră, va fi măsurat cu o mie de kilometri la oră, viteză bineînțeles imposibilă. Proporțional scade însă și timpul până la care se instalează impotența la polițiștii care utilizează aparatele radar. Contactați la numărul de telefon 0331/401029, reprezentanții firmei ne-au vândut prin poștă, contra ramburs, astfel de CD-uri, mult mai ieftine și mai eficiente decât actualele detectoare radar (foto), la numai 5 RON bucata plus taxele de expediție. Însă au devenit foarte reticenți ulterior, când le-am cerut un punct de vedere pentru ziar. Nu s-a putut încă afla un punct oficial de vedere pentru a stabili dacă utilizarea acestor CD-uri e sau nu legală.
Mai mulți șoferi, din care unii au deja CD-uri obișnuite agățate în parbriz, s-au arătat foarte interesați de noul produs fără a fi preocupați de sănătatea agenților de circulație care folosesc radare, cei mai expuși în acest caz.





