Cele patru mașini cu radare din dotarea Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, rămase singurele instrumente de măsurare a vitezei după suspendarea radarelor fixe, înregistrează zilnic zeci de depășiri ale limitelor de viteză, fiind dispuse, după un grafic bine stabilit, pe cele mai importante drumuri din județ.
Din analizele poliției reiese că în județ există trei sectoare de drum unde în general se circulă cu viteze mari, implicit pe acestea fiind și un grad ridicat de risc de producere a accidentelor.
După cum a precizat inspectorul Mihai Gabinat, șeful Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, de la suspendarea radarelor fixe, graficul de funcționare a celor patru mașini cu radar este mai aglomerat, trebuind acoperite și zonele în care acționau cele opt aparate fixe, dispuse la Dumbrăveni, Roșiori și Drăgușeni.
Vitezele mari, sinonime cu accidentele
„Înainte acționam rar cu mașinile în aceste localități, acum însă este absolut necesar să le cuprindem și pe ele, mai ales pe DN 2 existând multe zone unde se circulă cu viteze mari”, a precizat inspectorul de poliție.
DN 2, pe sectorul Vadu Moldovei – Roșiori – Oniceni, DN 17, de la Dorna Candrenilor la Poiana Stampei, și DN 2 E, pe sectorul Cornu Luncii – Spătărești, sunt zonele în care se înregistrează cele mai mari viteze de rulare din județ. Periodic, pe aceste drumuri se produc și accidente grave, majoritatea din cauza vitezei excesive.
Șoferii sunt tentați să apese mult pedala de accelerație pe fondul faptului că porțiunile de drum sunt întinse, nu sunt presărate cu multe viraje, iar calitatea șoșelelor este bună.
De aceea, acțiunile de control ale poliției pun un accent deosebit pe aceste sectoare de drum, scopul principal fiind combaterea accidentelor produse pe fondul vitezei.
Peste 19.000 de amenzi pentru viteză
De la începutul anului, Serviciul de Poliție Rutieră Suceava a emis peste 19.000 de procese verbale de sancționare pentru depășirea limitei legale de viteză, cifra foarte mare, cu mult peste cea din anii precedenți, explicându-se prin numărul mare de sancțiuni contravenționale înregistrate de radarele fixe, în perioada cât acestea au fost funcționale.
Dintre conducătorii auto surprinși de radare de la începutul acestui an, 338 au rămas fără permise de conducere pentru că au depășit limita cu mai mult de 50 de kilometri la oră.
Inspectorul Mihai Gabinat a precizat că cele patru mașini de poliție dotate cu radar nu sunt suficiente pentru a se acționa la nivelul dorit în tot județul, sperându-se achiziționarea altora într-un timp cât mai scurt.






