Sancțiuni

Radarele au punctat de aproape 300 de ori în două zile

Radarele au punctat de aproape 300 de ori în două zile
Radarele au punctat de aproape 300 de ori în două zile

– Folosindu-se de toate cele cinci aparate radar din dotare, agenții Serviciului de Poliție Rutieră au acționat în zeci de locații din județ
Ampla acțiune de control demarată la mijlocul săptămânii de polițiști, care vizează sancționarea șoferilor care circulă cu viteze peste limitele admise și pun astfel în pericol ceilalți participanți la trafic, a dus la amendarea a aproape 300 de șoferi în doar două zile. Folosindu-se de toate cele cinci aparate radar din dotare, agenții Serviciului de Poliție Rutieră au acționat în zeci de locații, încercând să surprindă cât mai mulți șoferi care obișnuiesc să calce prea mult pedala de accelerație. Miercuri, în prima zi a acțiunii, polițiștii au aplicat 158 de amenzi în valoare de 6000 de lei, în timp ce joi au fost acordate 136 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 8800 de lei. Pe parcursul celor două zile, doi șoferi care au fost surprinși de radare cu viteze ce au depășit cu mai mult de 50 de kilometri la oră limitele legale de viteză admise s-au ales cu permisul suspendat pentru 90 de zile. „În condițiile în care am acționat concomitent în mai multe zone, numărul de amenzi aplicate nu este foarte mare. Acțiunile sunt cât se poate de justificate, numărul mare de accidente petrecute pe fondul vitezei excesive obligându-ne să luăm cât mai multe măsuri de prevenire”, a explicat subcomisarul Constantin Petrea din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava. Toate radarele poliției vor continua să acționeze zilnic, de dimineață până seara, până la finele lunii august. Conform unei hotărâri luate la nivel național, luna august este dedicată de poliție combaterii vitezei excesive. Dacă în primele trei săptămâni ale lunii, au fost organizate doar acțiuni de prevenire și informare, acum, în ultimele zile ale lunii, s-a trecut la acțiunile de control în trafic.

Recomandări

Ucraineanul care a comis teribilul accident cu cinci morți de la Cumpărătura, trimis în judecată alături de șefii pentru care lucra

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Cei doi polițiști răniți în misiune în Suceava nu au rămas internați, scăpând cu leziuni ușoare, la fel și al treilea rănit

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Adolescent „șofer” din Vatra Dornei, cel mai probabil băut, urmărit în plină noapte pe străzile din Rădăuți