Lucrări stopate

Racordarea la rețeaua de gaz a Centrului Comercial Galeria, întreruptă de un grup de nemulțumiți

Lucrări stopate de un grup de nemulțumiți

Lucrările de extindere a rețelei de distribuție a gazului metan către Centrul Comercial Galeria, situat la ieșirea din municipiul Suceava spre Fălticeni, au fost sistate ieri, după ce mai mulți oameni care locuiesc în zonă au ieșit în stradă și nu le-au mai permis muncitorilor să-și continue activitatea. Oamenii spun că au construit conducta de gaz metan din banii lor și că li se pare normal ca cei care doresc să se racordeze să plătească o anumită sumă de bani. „La nivelul anului 2002 am plătit peste 2 miliarde de lei vechi. Nu suntem împotriva extinderii rețelei, dar avem două condiții. Una este să fim despăgubiți, iar a doua să primim asigurări că presiunea gazului nu va scădea după ce vor apărea și alți consumatori”, a spus Gheorghe Zaharia, unul dintre oamenii care locuiesc pe dealul Traian Țăranu.
În plus, nemulțumiții susțin că nu există aprobări pentru a se efectua lucrări pe strada Traian Țăranu, ci doar pe strada Sofia Vicoveanca.
„Vom bloca lucrările în continuare, până ni se vor satisface revendicările. Conducta este proprietatea noastră și ni se pare normal să existe și acordul nostru pentru orice lucrare”, a completat Ion Munteanu.
E.ON Gaz Distribuție: „Nu este necesar acordul proprietarului” Pe de altă parte, reprezentanții E.ON Gaz Distribuție spun că oamenii nu au dreptate și că există toate avizele pentru executarea lucrării.
„Pentru a face posibil accesul la sistem al solicitantului (n.r. – Galeria Fajos) a fost necesară extinderea rețelei de distribuție în baza unui contract de cofinanțare încheiat între E.ON Gaz Distribuție și Galeria Fajos. Extinderea de rețea, astfel executată, trebuie racordată, în amonte, la rețeaua de gaz existentă. Potrivit adresei nr. 63/10.01.2005 emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, actualmente Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în cazul unor asemenea extinderi a rețelei de distribuție a gazelor naturale nu este necesar acordul proprietarului de tronson din amonte, solicitantul de acces neavând obligația de plată a vreunei despăgubiri față de acesta”, a fost răspunsul oferit de biroul de presă al E.ON Gaz Distribuție.

Lucrări stopate: Racordarea la rețeaua de gaz a Centrului Comercial Galeria, întreruptă de un grup de nemulțumiți

Recomandări

Primarul Bogdan Loghin a semnat un contract de 4,27 milioane de euro pentru extinderea rețelei de apă și canal în Rădăuți

Rețeaua de apă și canalizare din Rădăuți se va extinde printr-un proiect de peste 4 milioane de euro

Reteaua de apă și canalizare din Rădăuți se va extinde printr-un proiect de peste 4 milioane de euro

Gheorghe Șoldan a semnat autorizația pentru construcția rețelelor de gaz din Berchișești, Drăgoiești și Ciprian Porumbescu