Decizie

Racolatorii și cărăușii de droguri rămân în arest

Sucevenii acuzați că fac parte din rețelele internaționale de trafic de droguri rămân în spatele gratiilor. Curtea de Apel Suceava a respins recursurile formulate de cei nouă tineri aflați în subsolurile Poliției încă de acum o lună, și a confirmat soluția Tribunalului Suceava de prelungire cu 20 de zile a mandatelor de arestare preventivă.
Chiar dacă procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava au cerut prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă, magistrații instanțelor locale au considerat că sunt suficiente 20 de zile pentru finalizarea rechizitoriului. Decizia de prelungire cu 20 de zile a mandatelor de arestare preventivă luată vineri de Tribunalul Suceava a rămas în picioare și după recursul care s-a judecat ieri la Curtea de Apel.
Dintre persoanele implicate în acest megadosar, în arestul Poliției Suceava se mai află nouă tineri. Pe lângă Cezar Ștefan Bilius, individul în vârstă de 22 de ani considerat capul grupării de racolatori și cărăuși, în beciurile IPJ Suceava se mai află și fratele acestuia, Adrian Bilius. Alături de cei doi, în spatele gratiilor au fost menținuți Florin Constantin Căliman, zis „Moartea”, Adrian Manuel Mihai, Ingrid Tecuceanu, Daniela Cristina Golea, Boris Andrei Rotaru, Dimitrie Traian Grosu și Raul Gabriel Hîndrescu.
Un alt tânăr arestat în acest dosar a stat după gratii puțin timp. Andrei Daniel Bîgea a fost pus în libertate după ce judecătorii au considerat că nu sunt suficiente probe împotriva sa.
O altă persoană implicată în această rețea, Adriana Iureniuc, a primit mandat de arestare în lipsă, iar în acest moment este dată în urmărire pentru a fi încătușată.
Rețeaua destrămată de oamenii legii acționează din 2007 și în acest interval a transportat aproximativ 90 de kg de heroină și cocaină pe rutele Turcia – Vestul Europei, Turcia – China și America de Sud – Vestul Europei.

Recomandări

Sucevean reținut și pus sub acuzare pentru că a îmbrățișat și sărutat pe obraz un copil, într-un autobuz TPL

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul

Pedepse serioase pentru trei tineri care i-au bătut și sechestrat pe cei care le-au comandat droguri, dar nu aveau bani

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți