Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și a precipitațiilor ce se vor produce până pe 8 noiembrie.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.
În Moldova, din 29 octombrie se produce o răcire accentuată, maximele diurne vor coborî spre aproximativ 7 grade, iar pe 31 octombrie minimele nocturne se vor situa în jurul a 0 grade. După 31 octombrie vremea se va încălzi treptat de la o zi la alta până pe 2 noiembrie, apoi va urma o ușoară scădere, vremea devenind normală termic spre sfârșitul intervalului, când mediile termice vor atinge circa 11 grade ziua și 4 grade noaptea.
Vor fi și ploi, pe arii mai restrânse, în general slabe cantitativ.
La munte, pe 30 octombrie temperaturile maxime vor atinge, în medie, 0 grade, iar minimele nocturne vor coborî spre -5 grade. Ulterior vremea se va încălzi treptat până pe 2 noiembrie, când temperaturile vor reveni la valorile de la începutul perioadei de prognoză. Apoi regimul termic va scădea ușor de la o zi la alta, devenind normal pentru prima decadă din noiembrie spre sfârșitul perioadei de prognoză.
Pe 29 și 30 noiembrie vor fi precipitații, predominant ninsori, pe arii mai extinse, după care tendința va fi de predominare a ploilor, care vor fi slabe cantitativ și se vor semnala pe arii restrânse.