Vremuri grele

Rachiu de contrabandă în bătătura țăranilor



Rachiu de contrabandă în bătătura țăranilor
Rachiu de contrabandă în bătătura țăranilor

– Cazanele de rachiu sunt ascunse de către țăranii suceveni, de teamă să nu fie descoperite de autorități
– De la 1 ianuarie 2007, statul percepe accize pentru țuica și rachiul produs în gospodării, indiferent dacă este destinat consumului propriu sau dacă este oferit spre vânzare
– În condițiile în care pentru rachiul de maxim 40 de grade, accizele sunt de 1,5 euro pentru un litru, țăranii refuză să-și înregistreze alambicurile la unitățile financiare
Țăranii suceveni care dețin cazane de făcut țuică și rachiu fug de plata accizelor pe alcool. Cel puțin până în momentul de față, nici o persoană din județul Suceava nu s-a prezentat la sediile administrațiilor fiscale sucevene pentru a-și declara și înregistra alambicurile, deși aveau această obligație începând cu data de 1 ianuarie 2007. Potrivit spuselor directorului adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Mihai Horodincă, în județul Suceava nu este luată în evidență nici o gospodărie individuală care a declarat că deține instalații proprii de producție de țuică și rachiuri. Unul dintre motive este fără doar și poate acciza pe care țăranii ar trebui să o plătească chiar și pentru țuica pe care o produc pentru consum propriu, indiferent de cantitate. Astfel, chiar dacă o persoană va produce țuică pentru propriul consum, va fi nevoit să plătească statului accize în valoare de 1,5 euro pentru un litru de țuică de maxim 40 de grade. Și asta pentru că potrivit prevederilor legale, pentru o cantitate de 50 de litri de țuică, rachiu sau palincă destinată consumului propriu al unei gospodării, nivelul accizei este de 50% din cota standard a accizei aplicată alcoolului etilic, respectiv de 375 de euro/100 de litri de alcool pur. Pentru cantitățile mai mari de 50 de litri, acciza este dublă, adică 750 de euro/100 de litri de alcool pur. Asta înseamnă că în cazul unei producții de rachiu de 50 de grade, o persoană va trebui să plătească nu mai puțin de 1,87 de euro pentru fiecare litru obținut, în timp ce pentru o țuică mai slabă, de 40 de grade, această taxă va fi de 1,5 euro.
– Pentru a putea să producă țuică și rachiu, țăranii vor solicita acceptul Finanțelor
Un alt motiv pentru care cei care produc țuică și rachiu, chiar și pentru consum personal, nu s-au îngrămădit să se înregistreze la administrațiile financiare, poate fi și birocrația excesivă impus de prevederile legale. Astfel, pentru început, țăranii care dețin cazane de rachiu și țuică au obligația de a se înregistra la administrațiile finanțelor publice în raza cărora își au domiciliul, iar cei care realizează astfel de produse pentru consumul propriu au obligația de a înscrie în declarație și cantitățile estimate a fi obținute la nivelul unui an. Mai mult, instalațiile deținute de gospodăriile individuale trebuie să fie de tip alambic și vor purta, obligatoriu, sigiliile aplicate de către administrația finanțelor publice, pe toată perioada de nefuncționare. Mai mult, toți cei care declară că au alambicuri vor fi înregistrați într-un registru special, în care vor fi trecute numele și adresa gospodăriei individuale, instalațiile de producție deținute și capacitatea acestora. Problemele cela mai mari apar însă în momentul în care proprietarii de cazane vor dori să producă țuica. Și asta deoarece atunci când o persoană intenționează să producă țuică și rachiuri din recolta proprie, aceasta va solicita, în scris, administrației finanțelor publice în raza căreia își are domiciliul, desigilarea instalației, menționând totodată, cantitatea și tipul de materie primă ce urmează a se prelucra, perioada în care instalația va funcționa, precum și cantitatea de produs estimată a se obține. În acest caz, producătorul mai trebuie să dețină și mijloacele legale necesare pentru măsurarea cantității și a concentrației alcoolice a produselor obținute. Toate aceste aspecte menționate mai sus rămân însă doar la nivel teoretic, în condițiile în care până în prezent nici o persoană nu s-a prezentat de bună voie pentru a-și declara alambicurile. Situația s-ar putea schimba însă, în perioada următoare, în condițiile în care finanțiștii suceveni vor intensifica acțiunile de control în toate localitățile județului. „Îi atenționăm pe cei care au astfel de cazane că vom lua măsurile de identificare a celor care nu s-au înregistrat, astfel încât activitatea lor să intre în legalitate”, a declarat Mihai Horodincă.
– ”Pentru ce să plătim la stat dacă facem rachiu doar pentru noi?”
Obligativitatea de a plăti accize pentru rachiul și țuica pe care o produc îi face pe țărani să-și ascundă de autorități cazanele pe care le au. Cel puțin așa ne-au declarat unele persoane din mai multe localități ale județului, care se declară nemulțumiți de noile prevederi legale. „Sunt mai mulți care au cazane, însă au ajuns să și le ascundă de teama celor care vor să le ia bani. Pentru ce să plătim dacă facem țuică doar pentru noi? Facem să avem și noi un pahar la masă, pentru o cumătrie sau pentru o nuntă, și acum mai trebuie să dăm bani și la stat”, ne-a declarat un bărbat din Siminicea, localitate în care se produce samahoanca, sau rachiul din sfeclă de zahăr.



Recomandări

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro
Auchan dă startul Black Friday 2025: peste 1.500 de produse cu reduceri de până la 50% în magazine și pe auchan.ro

Petru Negrea critică intenția Guvernului „de a vinde tot”, de la Portul Constanța și până la companiile din energie

Petru Negrea critică intenția Guvernului „de a vinde tot”, de la Portul Constanța și până la companiile din energie
Petru Negrea critică intenția Guvernului „de a vinde tot”, de la Portul Constanța și până la companiile din energie

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri