Modelul neozeelandez Rachel Hunter pare să își fi găsit în sfârșit fericirea după divorțul de longevivul rocker Rod Stewart. Alesul inimii sale este hocheistul de la Dallas Kings, Jarret Stoll, cu 13 ani mai tânăr decât Rachel. „E prima mea iubire adevărată după Rod, iar diferența de vârstă nu este o problemă”, a mărturisit viitoarea mireasă. Cei doi s-au cunoscut la un meci de hochei în urmă cu doi ani și locuiesc în casa din Los Angeles, alături de copiii lui Rachel din căsnicia cu Rod Stewart, Renee, de 16 ani și Liam, de 14 ani. „Copiii nu au probleme cu Jarret, iar Liam are acum un antrenor de primă clasă. Evident, ca mamă singură trebuie să tratezi noile relații cu delicatețe”, a mărturisit vedeta. Logodna vine la la aproape zece ani după divorțul de fostul soț, care la rândul său și-a refăcut viața alături de Penny Lancaster.