Polei

Răbufnirea iernii de ieri dimineață a creat probleme serioase în trafic

Tirul care a derapat pe DN 17, la ieșirea din Ilișești spre Păltinoasa
Tirul care a derapat pe DN 17, la ieșirea din Ilișești spre Păltinoasa

Revenirea iernii, din noaptea de joi spre vineri, a creat destul de multe probleme în traficul din județul Suceava, inclusiv pe drumurile național-europene, cele mai importante. Pe lângă două accidente mortale, mai multe autovehicule au ajuns în șanț după ce au derapat pe carosabilul acoperit de polei pe diferite porțiuni. Poleiul a creat mari probleme la prima oră a dimineții, când drumarii nu reușiseră încă să intervină eficient. Și pe parcursul zilei au continuat însă să se producă incidente în trafic.
„Am derapat, drumul nu era curățat…”
Cele mai multe incidente s-au înregistrat pe DN 17, care face legătura între Suceava și Vatra Dornei. Din cauza neatenției, dar și a zăpezii care s-a așternut pe carosabil, mai multe mașini au ieșit în decor. Unul dintre incidentele care a pus probleme mai deosebite a avut loc la ieșirea din Ilișești spre Păltinoasa. Un tir care venea spre Suceava a derapat și s-a răsucit pe carosabil.
„Era polei, coboram și nu am mai putut controla mașina. Am derapat, drumul nu era curățat…”, era supărat șoferul.
O scurtă perioadă de timp DN 17 a fost blocat.
Agentul-șef adjunct Marius Scutaru, de la Poliția Rutieră, a declarat: „Mașina a fost de-a curmezișul carosabilului, capătul vagonului era practic pe cealaltă parte a carosabilului. O perioadă drumul a fost blocat și au circulat doar mașinile mici, autoturismele, care au încăput pe acostament. Au acționat două mașini de la Drumuri Naționale și așa am dat drumul la o bandă de mers, să nu blocăm traficul”.
Condiții de deplasare dificile, specifice iernii
Un alt autovehicul a ieșit în decor în zona Cabanei Ilișești, dar și acest incident a fost unul minor. Pe același drum european, la intrarea în Gura Humorului, două autoturisme s-au tamponat, de asemenea fără urmări grave. Motivele au fost aceleași: poleiul de pe carosabil și neatenția la volan.
După probleme de dimineață utilajele de la Drumuri Naționale au patrulat pe toate arterele din județ. Pe carosabil a fost împrăștiat material antiderapant, însă condițiile de deplasare au rămas grele, specifice iernii.

Recomandări

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir

În contextul codurilor galbene de vreme rea, prefectul a dispus activarea a cinci puncte de control rutier pentru verificarea echipării de iarnă a vehiculelor