– Numai un sfert din cele 197 de procese intentate, în 2007, Casei Județene de Pensii Suceava au fost soluționate de instanță
Intenția pensionarilor din județul Suceava de a-și obține drepturile prin intermediul instanței se lovește, de cele mai multe ori, de amânări succesive în ceea ce privește formularea unei soluționări.
Potrivit directorului executiv al Casei Județene de Pensii (CJP) Suceava, Robert Marian, din cele 197 de procese în care instituția a fost implicată, în primele nouă luni ale anului 2007, numai 49 au fost soluționate. Procentual, această cifră reprezintă numai 25% din numărul total al proceselor intentate de pensionarii nemulțumiți din județul Suceava. Pe de altă parte, din cele 49 de soluții deja formulate, numai 8 au fost în defavoarea CJP Suceava, soluții care au obligat instituția la a rezolva problemele semnalate de reclamanți.
Cele mai multe litigii, aproximativ 45%, reprezintă contestații la Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Aproximativ 35% sunt contestații ale deciziilor de recalculare emise în baza O.U.G. nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, și H.G. nr.1550/2004, privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001. Aproximativ 20% dintre litigii au ca obiect contestații privind modul de aplicare a legilor speciale, 189/2000, 309/2002 și 44/1994, privind drepturile persoanelor persecutate pe motive etnice, a veteranilor de război, precum și ale invalizilor și văduvelor de război.
„Comparativ cu anii anteriori, numărul proceselor în care a fost implicată CJP Suceava s-a redus în 2007. Dacă în perioada 2003-2006, instituției noastre i-au fost intentate 1.079 de procese, însemnând o medie de aproximativ 270 de procese pe an, numărul litigiilor se menține, în 2007, sub 200”, a declarat directorul Robert Marian.
Acesta a precizat că o mare parte dintre procesele rămase nesoluționate în 2007, urmează să primească o decizie din partea instanței, până la sfârșitul luni noiembrie.
Foto: Marius Șuiu
Fără eficiență
Răbdarea pensionarilor suceveni, pusă la încercare de judecători






