QUO VADIS – COMUNICĂM SAU NE IZOLĂM ? –

Auzim peste tot, în ultima vreme, că doar „comunicarea” este cheia in relațiile dintre oamenii. Psihologii se agită la televizor, ca și moderatorii de emisiuni în care se pun pe tapet problemele și conflictele dintre oameni, arătând, ca pe o găselniță de ultimă oră, că singura noastră șansă de a avea o relație cu o altă ființă umană este doar comunicarea. Se scriu cărți, studii, tratate, până și reclamele folosesc noțiunea pentru a se „vinde”. Descoperirea secolului: comunicarea.
Și totuși, cu toate sfaturile, consilierile, talk-show-urile, demonstrațiile – oamenii sunt străini între ei, nu reușesc să „comunice”. Deși sunt puse toate bazele științifice pentru a avea loc comunicarea, aceasta nu se produce.
Ce este comunicarea?
După înțelesul cuvântului, comunicarea este o „punere în comun”, o „mergere împreună”, împărtășire („cuminecare”) și unire. Comunicarea este un mijloc de a interacționa, de a-ți face cunoscute gândurile, ideile, de a-ți îmbogăți cunoștințele. Omul nu poate exista singur, el intră în legătură, în relație cu ceilalți. Acest lucru îl face comunicarea: creează legături și comuniune între oameni. Dacă, desigur, comunicarea se realizează. Dacă oamenii se înțeleg unii pe alții, dacă pun afectivitate: dragostea este cea care transformă comunicarea în comuniune.
De ce nu reușim să comunicăm?
Comunicarea, în însăși esența ei, presupune două personaje: emițătorul și receptorul și un mesaj. Comunicarea se realizează cu succes atunci când mesajul ajunge la destinație și există și un feed-back, o reacție la el. Undeva pe parcursul acestui proces în aparență simplu, se produc niște defecțiuni și ceea ce se transmite nu mai ajunge la destinație sau cel puțin pare că nu-și mai atinge scopul. Ce se întâmplă oare?
Cauzele pot fi multe și țin în întregime de ceea ce este omul, de cât de despătimit se află. Dacă receptorul, cel care ascultă, este plictisit, cârcotaș, neatent sau superficial – desigur că nici o legătură nu se poate stabili între cei doi. Apoi, de importanță vitală este mesajul. Oamenii reacționează la lucruri diferite: foarte interesant punctează actorul Dan Puric, într-o conferință susținută la Constanța, din inițiativa Fundației „Sfinții Martiri Brâncoveni” acest lucru: spune că guvernanții noștri rămân inerți când aud despre țară, neam, credință, omenie, dar că „învie” dintr-o dată și reacționează la: „jeep”, „Pipera”, „bani” etc. Acest lucru este valabil, din păcate, pentru mulți dintre noi. Interesele noastre influențează atenția noastră în comunicare.
Cauza principală însă este egoismul și lipsa de iubire pentru aproapele. Sunt oameni care te întreabă „ce mai faci?” și te lasă cu vocalele în gât, într-o încercare sinceră de a spune ce faci, pentru că imediat încep să-ți povestească ei ce-au mai făcut. Poate exista, desigur, și o altă explicație, pentru acest comportament: oamenii, în general, în afară de bârfă, nu prea au ce spune și atunci, ca să nu-i pui într-o situație jenantă, începi să povestești tot tu.
Putem face un mic test: într-o conversație, când vedem că interlocutorul este plictisit, să începem să aducem discuția asupra persoanei lui. Vom putea constata că se va înviora de îndată și va pune mult suflet în acea conversație.
Care sunt consecințele lipsei de comunicare?
Lipsa de comunicare cu siguranță izolează. Oamenii care vorbesc și simt că nu sunt ascultați, se vor închide în ei și vor fi extrem de precauți la a mai deschide gura data viitoare. Când comunicăm, de fapt „ne comunicăm”, spune părintele Dumitru Stăniloae, o parte din ființa noastră se transmite celui cu care vorbim. Dacă o părticică din sufletul nostru este respinsă, tot sufletul nostru se va crispa și va încerca să evite pe viitor această durere. La fel și întreruperile dese care au loc în timp ce facem cuiva o expunere, sunt de natură să rănească, pentru că realizăm că discursul nostru nu interesează pe celălalt.
Care e rețeta unei bune comunicări?
Ca să fii ascultat, trebuie la rândul tău să asculți. Faptul că nu mai ești atent la celălalt, că nu îl asculți, e o boală spirituală. Forța stă în simplitate și în puterea de a iubi oamenii. Dacă nu iubești oamenii, se poate spune că ți-ai ratat viața. Pentru că, de unde vine lipsa de interes și plictiseala pe care o resimțim când începe cineva să povestească? Vine din lipsa dragostei noastre față de el, din faptul că nu ne interesează cu adevărat problema lui, viața lui.
Dacă oamenii vor simți că îi ascultăm cu adevărat, se vor apropia de noi. Se vor deschide, ni se vor dezvălui. Vom fi făcuți părtași unei taine, pentru că omul este taină.
Să încercăm să comunicăm, să nu ne lăsăm descurajați de bariere. Oamenii încearcă doar să se protejeze de posibile răni prin tăcerea și lipsa lor de comunicativitate. Să avem răbdare și să nu renunțăm la a ajunge la sufletele oamenilor. (SERGIU CHIOARȚĂ – elev la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Suceava)
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com; site : www.fundatiasmbsv.ro