Distracția de Zilele Sucevei, începută încă de vineri, a continuat și duminică, la spectacolele organizate în parcarea Iulius Mall, unde a venit atât de multă lume, încât imensa parcare a devenit neîncăpătoare, iar traficul rutier în zonă a fost dat peste cap.
Cap de afiș pentru seara de duminică a fost concertul lui Alex Velea, așteptat cu nerăbdare de o mulțime de tineri, dar și ceilalți invitați s-au descurcat de minune, oferind un spectacol memorabil miilor de suceveni adunați în fața scenei, dar și celor care s-au distrat la terasele din parcare, unde grătarele sfârâiau continuu, iar berea curgea valuri.
Muzică populară și dansuri de societate
De la ora 16.00, petrecerea s-a încins pe ritmurile muzicii populare, pe scena Zilelor Sucevei 2013 urcând grupul de copii “Balada” Suceava, condus de maestrul George Sârbu, Ansamblul “Rapsodia Bucovinei”, condus de dirijorul Ovidiu Svarț, printre soliștii care au cântat numărându-se Tatiana Harabagiu, Lucian Motoveleț, Mădălina Senciuc, Gabriela Teișanu și îndrăgitul interpret de muzică populară Anton Achiței.
Un spectacol plin de eleganță și talent au oferit tinerii de la “Boom Dance“, care au făcut mai multe demonstrații de dans sportiv și de societate.
Muzică latino
Spectacolul a continuat cu o trupă latino – Los Anonimos, care i-a făcut pe suceveni să trăiască pentru câteva zeci de minute sub soarele fierbinte al Spaniei sau cel al Americii de Sud, cu melodii ritmate, vesele, în care glasul chitarelor spunea povești de dragoste toride sau oferea „un poquito de cafe”.
Mix muzical cu Artis Band
O trupă suceveană care a lăsat o impresie foarte bună publicului este Artis Band, ce a făcut un adevărat periplu muzical prin repertoriul național și internațional, cântând piese îndrăgite ale lui Smiley, Vama, Bruno Mars, ori piese latino, precum „Ai se eu te pego”.
Hitul verii, „Perfect fără tine”, de la Vama, a fost unul dintre cele mai apreciate cover-uri ale talentaților suceveni, mii de voci cântând odată cu ei versurile piesei lui Tudor Chirilă.
Un show fierbinte, cu Alex Velea și Speak
Cel pe care l-au așteptat cu nerăbdare sute și sute de tineri suceveni, care i-au scandat numele minute în șir, înainte de a intra pe scenă, Alex Velea, și-a făcut apariția învăluit într-un nor de fum, pe ritmurile piesei „Don’t say it’s over”.
“Alex Velea care-ți mângâie pielea”, cum s-a recomandat artistul, a venit însoțit de Speak, care a lansat recent hitul „Beat dimineața”, o melodie cu mare priză la public, după cum a dovedit-o și la Suceava, dar și de o trupă de talentați dansatori și dansatoare, care, cu mișcările lor senzuale și provocatoare, au aprins imaginația multora din public.
„Secret, discret”, le-a cântat Alex Velea sucevenilor, iar țipetele de încântare ale fanilor care îl urmăreau dansând, alături de cele două sexy dansatoare, arătau aprecierea de care se bucură piesele sale.
„Când noaptea vine”, distracția la Zilele Sucevei se încinge și „E marfă tare”, după cum s-a văzut duminică seara, când toți cei prezenți s-au distrat cântând și dansând alături de Alex Velea.
Cei care nu știau asta deja, au aflat că „Dragostea se face minim în doi”, ceea ce i-a făcut pe unii să viseze la „Cai verzi pe pereți”.
Pentru a încinge și mai tare spiritele, Alex Velea și-a dat jos tricoul, arătându-și trupul bine lucrat la sală și zecile de tatuaje, spre încântarea fetelor din public, ale căror țipete au răsunat în noapte până departe, în cartierele Sucevei.
La final, după ce a revenit pe scenă la chemarea publicului, Alex Velea a fost asaltat de-a dreptul de fanii dornici de un autograf sau de o poză cu el, unii fiind atât de insistenți încât artistul a trebuit să fie înconjurat de jandarmi și condus spre mașină.
Focuri de artificii
La un final atât de fierbinte ca al celei de-a treia zi de petrecere a Zilelor Sucevei, nu puteau lipsi focurile de artificii, care, deși nu au fost de durată, au fost impresionante, putând fi văzute din toate cartierele municipiului.
Zilele Sucevei 2013
Puzderie de lume la concertele Alex Velea, Los Anonimos și Artis Band
