Pufoaica de vară

Puțoiul opărit din gura crocodilului Popescu



Când Cete Popescu a scris, cu ani în urmă, despre ministrul de externuri Mere Ungureanu că este „puțoiul opărit”, mi-a fost oleacă milă de victimă. Știam năravul Cetepeului, care, când se înfuria, vedea în locul lui Adrian Severin un „bursuc veninos”, în locul profesorului Alexandru Călinescu pe „madam Ovary”, iar în locul fostului arbitru de fotbal Urs Maier o moacă de „pește congelat”. El, purtătorul de chelie Cetepe, în calitatea lui de macho perfect la chip și la suflet, le împărțea tuturor porecle, cu o generozitate care ar fi trebuit să-i dea de gândit medicului său de familie.
O compasiune umană firească m-a făcut să zic uite săracul puțoi opărit, cum a nimerit cu frăgezimea sa politică între colții unui crocodil urât și tare otrăvit la inimă. Săracu’ de el!
De curând, mi-a mai trecut din milă. Cu câteva zile în urmă, Cetepe și Me-re-u (Mihai-Răzvan Ungureanu) s-au nimerit în același timp, sub același acoperiș, la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Primul își lansa o carte, iar celălalt – promovat prim-ministru – ținea nu știu ce ședință de guvern. Un cadru totuși destul de larg pentru cei doi ca să se ignore sau să se salute din vârful limbii.
Dar nu, „puțoiul opărit” a venit personal să-l salute pe cel care i-a pus porecla și să-l asculte puțin cum bate câmpii, în stilul său care l-a făcut celebru, dar celebru-celebru.
A fost mânat de un comportament politic, poate, dar lipsit de verticalitate. Îl cunosc pe MRU, am discutat de multe ori cu el, și știu că nu poate da două parale pe un Cetepeu. Prin eleganța sa – căci e un tip elegant pe toate planurile, începând cu planul intelectual – premierul avea ocazia să-l trateze cu sictir pe un ins de pe care, dacă-l iei la scuturat, sar cât colo puținele pene.
În locul acestei atitudini bărbătești, premierul a preferat să-l perieze oleacă, gândindu-se că poate o să aibă noroc și-o să scape pe viitor nepamfletat. Un puțoi cu puțină experiență de viață trebuie să fii, pentru a spera la așa o utopie! La următoarea criză de nervi, colții Cetepeului îl vor face din nou ferfeniță.