PUTNA (II). Nu după mult timp, încep casele bune ale unui sat amestecat, în care mulți Români se găsesc pe lângă câțiva Nemți – cu cât mai noi decât dânșii! La portițe răsar pe rând copii bălani și băiețași de-ai noștri în cămeșuțe. Femeile diretică ici și acolo, în pripa ajunului zilei de Paști. Câteva firme vechi evreiești arată unde e cârciumă, unde măcelărie și alte locuri de vânzare, nu numai pentru săteni de-ai noștri, ci și pentru străinii cari, înaintea mănăstirii și în dosul ei, lucrează la marele ferăstrău care a fost, până deunăzi, al baronului Popper, un Evreu din Viena – clădiri uriașe de lemnărie proaspătă, care miroasă tare a brad tăiat de curând – sau au lucrat, până mai ieri, la fabrica de ciment a lui Axelrad, la fabrica de produse chimice scoase din lemn a unui Prusian.
Pentru acești oaspeți ai împrejurimilor, menite pentru sihăstrii evlavioase, ale mănăstirii, pentru acest amestec de Leși sau „Poleci”, de Nemți și de câte alte feluri de oameni s-au făcut două bisericuțe catolice, casine și cafenele. Pentru dânșii desigur, făptuitorii vieții economice de astăzi, s-a întins până aici linia șinelor negre, pe care trece de două ori pe zi zborul locomotivelor, târând călători, poștă și mărfuri. Această vecinătate care șuieră, fluieră, mugește, cântă cântece de muncă și de beție s-a impus eroului adormit alături, acolo, în fund, unde vezi acele ziduri albe, acele acoperișuri roșii, printre care abia a rămas câte o pată de vechime întunecată”[1].
În 1923, la Putna se puteau vedea „două uliți întortocheate, cu dughene joase, cu cârciumi murdare și cu maghernițe întunecoase… Câteva jupânese au ieșit la plimbare prin colbul uliței… În pragul unei cârciumi, doi nemți zdraveni, cu nasurile roșii, cu pantaloni scurți și cu jachete de culoarea câmpului, stau gânditori, răzimați de ușă…
Ulița principală duce drept la mănăstire. Pe dreapta și pe stânga, case mai mari, mai mici, gătite, cu grădinițe bogate în flori roșii, galbene, violete. Aici, școala lungă, încăpătoare, cu ferestre mari și așezate în bătaia soarelui, dincolo – primăria, apoi „Casa Națională” – în paragină și, în sfârșit, biserica satului, în mijlocul unei curți largi, de unde vine un miros proaspăt de fân cosit…
Satul, deși cu locuitori amestecați din toate neamurile, moldoveni, poloni, austriaci, rusneci, țigani și evrei, păstrează totuși în cea mai mare parte caracterul așezărilor moldovenești, cu uliți ce se întretaie cruciș, cu livezi în jurul caselor și cu grădinițe în față, unde cresc amestecați curpenii de vâzdoage și ruji ca iasomia și busuiocul.
Prin case, am rămas uimit de așezarea cu gust a interiorului. Aceeași împărțire simetrică… cu cele două încăperi principale în dreapta și în stânga intrării, cu săliță la mijloc și cu cămară în fund. Aceleași podoabe înfrumusețează încăperile, pereții, grinzile, ferestrele și același cuptor se odihnește măreț, cuprinzând jumătate din „odaia cea mare”. Nu-i casă unde să nu zacă, îngropată între cliduri de scoarțe, lada cu zestrea femeei, după cum nu-i fereastră sau ușă care să nu aibă înnodate, deasupră-le, ștergarul ce cade în falduri înflorite. Mereu pânzeturi și chilimari cu motive românești, cămeși cu arnici, scoarțe cu flori de câmp sau cu figuri de animale, mereu vrednicia și hărnicia gospodinei, care lucrează, vara, cu sapa câmpul, iar iarna, cu stativele, în casă, pânza”[2].
„Duminică, 8 August 1926, la Putna are loc dezvelirea bustului lui Eminescu, în prezența AS Regale Principesa Ileana”[3].
[1] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, București 1905, p. 81
[2] AUREL I. GHEORGHIU, Priveliști din Bucovina pitorească, București 1924, p. 38-43
[3] CALENDARUL Glasul Bucovinei, Cernăuți 1927, p. 179