Acarul Păun șterge conștiincios cu o cârpă pupitrul cu butoane de pe biroul impiegatului de mișcare. Curățenia înainte de toate! Gara Putna este pavoazată cu drapelele României și Uniunii Europene. Totul e-n ordine, mersul trenurilor, afișat la vedere, oferă călătorului cinci perechi de personale pe ruta Dornești-Rădăuți-Putna, ghișeul la care se vând bilete este curat-lună, peronul, măturat de curând, sala de așteptare fără vreun muc pe jos… doar ambele semafoare, și cel de intrare, și cel de ieșire, postate pe oprire, arată că nici un tren nu va sosi ori pleca-n curând de la Putna. Nici n-are cum: secția a fost desființată. Șinele au prins rugină, linia abia se vede, potopită de buruieni.
Singurul personaj în acest decor de SF retro este bietul acar. I-am zis Păun fiindcă a rămas să tragă ponoasele: indicatoarele “spre gară” nu le-a dat jos nimeni, din “oficiosul” Mersul trenurilor afli la minut graficul orelor de plecare și sosire, noaptea, gara este luminată ca-n totdeauna… se mai întâmplă să apară câte un călător inocent care le ia pe toate de bune și vine… la tren. Mai ales acum, în plin sezon turistic, când mănăstirea e potopită de vizitatori și-n Putna e obișnuitul du-te-vino văratic din zori până-n noapte. Păun este unicul ceferist rămas pe poziții în gara Putna. Toți ceilalți au fost redistribuți, pensionați, disponibilizați… așa că acarul devine purtătorul de cuvânt nevoit să explice tuturor hotărârea “stăpânirii”.
O face cu obidă și cu revoltă: “Ăsta-i pricazul. Dar, dom-le, cum să nu fie tren la Putna? Cum să se desființeze gara din Rădăuți? De ce să rămână ditamai orașul cu câteva zeci de mii de locuitori făr-de tren?” Îi dau deplină dreptate. Chiar dacă zeul automobil a tranșat, pare-se, definitiv disputa privind întâietatea și-n transportul de marfă, și-n cel de călători, există și alte temeiuri care obligă să se cugete mai adânc atunci când se iau astfel de hotărâri, indiferent de rigorile draconice ale mult invocatei rentabilități. Sigur, nu-i poți vorbi contabilului de la regionala CFR Iași despre… mormântul lui Ștefan cel Mare și necesitatea imperativă ca tot românul s-ajungă barem o dată-n viață la Putna, precum musulmanii la Mecca. Călare sau pe jos. El îți va replica prezentând cifre: asta-i realitatea, lumea nu mai merge cu trenul.
De ce nu mai recurge populația la prestația căii ferate – aici răspunsurile sunt ceva mai complicate. Este simplistă și insuficientă explicația cu avantajele automobilului. Experiența celorlalte secții păguboase preluate de firme particulare arată că, minune, traseele s-au rentabilizat! Garniturile grele au fost înlocuite cu trenuri ușoare diesel sau electrice, achiziționate la mâna a doua din străinătate. Este de-a dreptul absurd să vezi cum personalul Iași-Pașcani, păstorit de CFR, este alcătuit, acum, doar din două vagoane (și acelea goale), remorcate de locomotive care pot tracta tonaje de 30 de ori mai mari. Operatorii privați au mărit substanțial frecvența curselor, punându-le mai logic în acord cu necesitățile reale ale localnicilor. Îmi amintesc faptul că, ani în șir, am tot scris despre aiurita alcătuire a orariilor secției Hârlău-Iași: pentru a se ajunge în capitala de județ, trenul de dimineață pleca la ora 4, ajungea la Iași la 6, în vreme ce toate instituțiile, băncile, spitalele, magazinele, deschid la 9. Sigur că se prefera microbuzul de 7, care ajungea la 8, cu exact același preț al biletului. Probabil că încăpățânata menținere a trenului din zori se explica prin grija față de tribulațiile navetiștilor – numai că, odată cu dispariția industriei ieșene, s-a mistuit fenomenul navetismului. Particularii și-au făcut propriile studii privind fluxurile de călători, au renunțat la fixismele de odinioară și, iată, linia a devenit rentabilă! Înțeleg (deși n-ar trebui cedat atât de ușor) că s-a închis linia Gura Putnei-Nisipitu fiind grav avariată la inundații. Dar de ce și Dornești-Putna, că-i la fel de zdravănă și sănătoasă ca-n vremea când, în Mersul trenurilor, figura acceleratul direct Putna-București (1986) și tradiționalele curse personal Rădăuți-Botoșani! Ca să nu mai vorbim despre faptul că toate promisiunile electorale din zonă se refereau la redeschiderea liniei. Vorbe!
Gara Putna a devenit al doilea obiectiv muzeistic al locului, după Mănăstire și chilia lui Daniil Sihastrul.
P.S.
Să auzi și să nu crezi! La Radio București, numele performerei Căprioriu se pronunță absurd și hidos, cu accentul pe o penultimă silabă (de fapt, inexistentă) adicătelea CăpriorỈu!! Câtă lipsă de simț al limbii române, de elementar instinct lingvistic și cât moftangism incult evidențiază pronunția tâmpă! Culmea! Propagată pe unda celui mai prestigios post de radio național!
