Mai puțin de 20 de tineri și câțiva pensionari au participat, joi, la Ziua porților deschise la Departamentele PSD, unii fiind nemulțumiți că ușile cabinetelor erau închise, alții dorind să știe dacă social-democrația nu poate fi predată prin manualele școlare.
Curioșii care au dorit să viziteze, joi, sediul Departamentelor PSD, din apropierea aeroportului Băneasa, au ocupat o mică parte a scaunelor din sala de ședințe, fiind înghițiți de unii din șefii departamentelor și de mulțimea de consilieri și angajați ai PSD.
După câteva zeci de minute de la deschiderea porților Departamentelor PSD, în care curioșii au putut să se plimbe prin sediul din Ion Ionescu de la Brad și să vadă „bucătăria” partidului, președintele Consiliului Național și, statutar, coordonatorul departamentelor, Adrian Năstase, i-a adunat în imensa sală de ședințe de la ultimul etaj.
Mai bine de trei sferturi din locurile din sală au fost ocupate de parlamentari PSD, șefi, vicepreședinți ai departamentelor, colaboratori, consilieri și angajați ai PSD.
Năstase le-a făcut vizitatorilor o scurtă descriere a departamentelor, pe care le-a numit „bucătăria” partidului, locul în care se pregătesc, deopotrivă, mesajele și ideile pentru decizia politică, dar și se „antrenează” viitoarele cadre executive ale PSD.
Ca tinerii să priceapă concret ce fac departamentele PSD, Năstase le-a dat exemplul Departamentului de Agricultură, unde se dezbate serios problematica serelor sau cea a silozurilor.
Fostul premier le-a spus tinerilor că PSD este gata să îi integreze și, pentru a-și face invitația mai atractivă, le-a vorbit și despre existența virtuală a Departamentelor, prin conturile pe Facebook și Twitter și postările pe Youtube.
Odată deschisă sesiunea de întrebări, o tânără a ținut să își exprime, „cu puțină neplăcere”, surpriza că, după ce și-a luat o zi liberă și a mers până la marginea Bucureștiului, a constatat că ușile unora dintre departamente erau închise, iar unele dintre persoanele pe care ar fi dorit să le cunoască nu erau prezente.
„Aș fi vrut să văd, de exemplu, departamentul de politică externă”, a punctat ea.
Replica a fost imediată, mai mulți consilieri și responsabili de la alte departamente grăbindu-se să precizeze: „Ați fost la mine și ați văzut că era deschis”, „La mine ați intrat, ați stat de vorbă cu mine”.
Ca să atenueze nemulțumirea domnișoarei, deputatul PSD Cristian Dumitrescu i-a spus, galant: „Dacă departamentul de politică externă e închis, vă oferim prăjituri la departamentul de integrare europeană”.
Pentru depășirea momentului, Năstase a admis existența unor „disfuncții” și și-a scuzat unii din subordonați că fie sunt plecați din București, fie „au alte activități”.
Tânăra nu s-a lăsat cu una cu două.
„Pe dumneavoastră la ce departament vă găsesc?” l-a întrebat pe fostul prim-ministru.
„Eu sunt peste tot în această clădire”, a răspuns prompt acesta.
Ceilalți patru-cinci tineri care au mai pus întrebări, cei mai mulți prezentându-se ca studenți sau absolvenți de Științe Politice, au dorit să știe cum poate fi promovată mai bine social-democrația în rândul tinerilor, dacă nu cumva se pot introduce în manualele școlare lecții despre această doctrină.
Au existat și întrebări mai „practice”, un tânăr deja președinte al unei asociații de parteneriat dorind să știe cum pot fi aplicate ideile dospite în „bucătăria” partidului.
Răspunsul lui Năstase a fost pe măsură ancorat în realitate: până ce PSD nu preia guvernarea, tot ce pot face departamentele este să „antreneze” oameni pentru echipele de guvernare, care, inevitabil, au fost „erodate”, fie prin „depășirea vârstei”, fie prin „transferuri”.
„Aici facem un antrenament pentru guvernare. Trebuie să ne continuăm antrenamentele”, a concluzionat el.
După scurta ședință, Năstase și-a invitat oaspeții să se simtă liberi să viziteze în continuare sediul, să pună întrebări oricui și, eventual, să verifice dacă ușile departamentelor „reclamate” s-au deschis între timp.
Florin Ciolac