Vizita europarlamentarului Monica Macovei pentru a discuta cu membrii Organizației Județene a PDL Suceava nu a stârnit un entuziasm prea mare. Sala mică a Casei de Cultură din Suceava a fost suficientă pentru a aduna persoanele interesate de discursul și programul fostului ministru al Justiției pentru funcția de președinte al PDL, cu ocazia alegerilor din 23 martie.
Nici cei prezenți în sală nu au fost în totalitate membri PDL, printre ei regăsindu-se și persoane care au venit doar din dorința de a anunța că se vor înscrie în acest partid dacă Monica Macovei va deveni președinte peste aproape două săptămâni. Chiar și Monica Macovei a fost neplăcut surprinsă să afle că în sală erau doar 10-12 delegați la Congresul din 23 martie, dintr-un total de 182 care se vor deplasa la București pentru a-și da votul în vederea stabilirii viitorului președintele al PDL.
În vizita la Suceava, Monica Macovei a fost însoțită de colegul europarlamentar Cristian Preda și fostul ministru de Externe Teodor Baconschi. În ceea ce privește personalitățile locale din PDL, acestea au lipsit aproape cu desăvârșire. La întâlnire au participat doar fostul viceprimar Lucian Harșovschi și președinta organizației de femei din PDL, Cătălina Culipei.
Macovei spune că are mai multă credibilitate decât Blaga și Udrea la un loc
Monica Macovei a criticat modul în care PDL înțelege în acest moment să facă opoziție, pe care a catalogat-o drept „opoziție constructiv-tovărășească”. Fostul ministru al Justiției crede că partidul nu are cum renaște fără a spune oamenilor despre „porcăriile” celor de la USL, ceea ce nu se întâmplă mai deloc în momentul de față.
„Un partid cum este cel de acum nu este modern, iar noi tocmai asta vrem, să reconstruim partidul în mod sănătos. Vrem să refacem legăturile dintre conducerea partidului și membrii simpli, pentru că ni s-a spus de foarte mulți oameni că aleargă la alegeri, iar între alegeri nimeni nu-i mai întreabă nimic. Un partid nu există prin liderii săi, ci prin oamenii care aleargă, ei sunt cei mai importanți, iar liderii contează pentru mesaje și credibilitate”, a arătat Monica Macovei.
Europarlamentarul care vizează funcția de președinte al PDL și-a exprimat convingerea că este cea mai bună alegere pentru a conduce această formațiune politică. „Nu vreau ca partidul să ajungă unul de «balama» și vă cer să ne votați. Am mai multă credibilitate decât Vasile Blaga și Elena Udrea la un loc, iar acest lucru ne va aduce înapoi electoratul pierdut și cel care nu s-a prezentat la urne”, a mai spus fostul ministru al Justiției din perioada guvernării Alianței DA.
Monica Macovei a precizat că un alt obiectiv al echipei sale este acela ca filialele locale să aibă independență totală, iar deciziile să nu mai fie impuse de la București, aceeași independență fiind dorită și pentru organizațiile de tineret și studenți.
Vizită de lucru
Puțini PDL-iști au fost interesați de întâlnirea cu Monica Macovei
