– O epopee cazacească despre fapte de glorie și povești de dragoste urmează să se desfășoare, sâmbătă, 10 noiembrie, la Casa de Cultură Suceava
Ansamblul de dans „Cossacks of Russia”, unul dintre cele mai cunoscute grupuri de dansatori din Rusia, va susține, sâmbătă, 10 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, un spectacol de excepție. Din păcate, organizatorii ne-au spus că, deși mai sunt doar trei zile până la ziua spectacolului, s-au vândut destul de puține bilete. Suceava se află printre cele 10 orașe (inclusiv București) în care cei 50 de artiști din Rusia au ales să susțină un spectacol impresionant de muzică, dansuri și cântece, aducând o fărâmă din tradițiile populare rusești. Instrumentiștii trupei vor susține balade vechi, dar și ritmuri țigănești și moderne. Spectacolul se vrea a fi o epopee căzăcească despre fapte de glorie și povești de dragoste, o premieră pentru publicul din Suceava.
Dacă artiștii din Rusia vin la Suceava ca să ne impresioneze cu luptele și măiestria militară, poveștile de dragoste în pași de dans, pe ritmurile unor piese rusești celebre, Suceava s-ar putea să rămână în amintirea dansatorilor ca orașul în care au fost cei mai puțin spectatori. Mai sunt trei zile în care se pot cumpăra bilete, până sâmbătă, la ora 17:00, ora de începere a spectacolului. Un bilet costă 50,70 de lei, în funcție de așezarea în sala de spectacol.
Pe lângă muzică, dans, cei 50 de artiști vor impresiona și prin costumele colorate, care transmit multă veselie și creează o stare euforică deosebită în rândul publicului.
Show-ul din seria „Arta războiului” a avut ca destinații orașele Iași, Bacău, Cluj, București, Constanța, Brașov, Timișoara, Oradea, Baia Mare, și se va încheia, sâmbătă, la Suceava. Artiștii ruși au susținut spectacole în toată lumea și au primit denumirea de „Cazacii zburători” tocmai datorită performanțelor artistice, acrobațiilor din timpul spectacolelor.
Cine sunt „Cazacii zburători”?
Trupa „Cossacks of Russia” s-a format în 1990, iar debutul oficial a avut loc pe principala scenă moscovită, la teatrul „Russia”, în octombrie 1991. Pământul Rusiei a fost apărat sute de ani de trupele de cazaci, recunoscuți ca „apărători ai frontierelor”.
„Cossacks of Russia” este unul dintre cele mai respectate și premiate grupuri de dansatori din Rusia. Format din 50 de artiști, ansamblul oferă spectatorilor un concert fascinant și dinamic. „Cazacii Rusiei” a fost creat nu întâmplător în regiunea Lipetsk, teritoriu din centrul Rusiei. Este locul nașterii poporului cazac. Poveștile cazace au fost surse de inspirație pentru mulți artiști, iar marele scriitor rus L. N. Tolstoy spunea că „Rusia este făcută de cazaci”.



