O grămadă de sindicaliști și politruci nemți s-au supărat pe Nokia, pentru că face ceea ce fiecare întreprinzător trebuie să facă: vrea să producă mai ieftin. Nu ar trebui să avem complexe în această dispută. M-am plictisit de genul acesta de gălăgios sigur pe el, dar abia alfabetizat în materie de economie.
Săracul David Ricardo a murit în 1823 și de atunci s-ar fi spus că lumea a învățat câte ceva din teoria avantajului comparativ elaborată de el. Potrivit lui Ricardo, fiecare țară trebuie să producă ce poate face mai ieftin și mai bun, nu să producem toți de toate. Astfel, toată lumea câștigă până la urmă. Logica e simplă. Dacă m-aș apuca eu să joc fotbal, probabil aș reuși să termin o repriză, dar aș atinge mingea doar dacă s-ar lovi ea de mine. Dacă s-ar apuca Mutu să scrie articole de opinie, probabil că ar reuși să pună câteva fraze cap la cap, dar ar fi păcat de limba română. De ce să nu rămânem fiecare la ce face mai bine? Cam așa este și cu țările. Dacă românii pot produce telefoane mobile mai ieftine, atunci nemții ar trebui să renunțe la a mai face telefoane și trebuie să se concentreze pe altceva. În definitiv, Germania este cel mai mare exportator al Europei, deci se presupune că are ce să producă.
De pildă, am aflat că fabrica din Cluj se construiește cu materiale de construcție aduse din Germania. De ce aducem materiale din Germania? Dacă aplicăm o logică simplistă, România ar trebui să producă mai ieftin și materiale de construcție. Ei bine, se pare că nu este tocmai așa, din moment ce le luăm de acolo. Nu mă pricep la industria respectivă, dar încerc să aplic niște intuiții economice de bază. Probabil că în această ramură costurile cu forța de muncă sunt mai puțin importante. Una este să ai nevoie de sute de muncitori care să lipească butoane la telefoane și alta e să faci blocuri de prefabricate, unde un muncitor bine pregătit și un motostivuitor fac munca a 50 de oameni care muncesc cu cârca. O fi vorba de tehnologie grea, unde infrastructura publică și costurile de transport sunt mai importante decât forța de muncă. Iar la drumuri, nemții ne bat de departe.
Deci, dacă telefoanele ies mai ieftin în România, ele trebuie produse aici. Dacă prefabricatele ies mai ieftine în Germania, trebuie produse acolo.
Ideea că există o competiție între muncitorul român de la Nokia și muncitorul german de la Nokia este doar aparent adevărată. De fapt, competiția reală este între muncitorul german de la Nokia, muncitorul german care produce prefabricate de construcție și muncitorul chinez de la o firmă concurentă, să îi spunem fabrica ”Nakio”. Dacă muncitorul german de la Nokia își păstrează locul de muncă, atunci muncitorul german care produce prefabricate nu mai are unde să exporte, deci poate să își piardă jobul. Dacă Nokia continuă să plătească foarte mult pe forța de muncă, atunci va fi copleșită de coreenii de la Samsung sau de chinezii de la ”Nakio”. Atunci, muncitorul german Nokia a rămas oricum șomer, muncitorul german de la prefabricate a rămas fără piața din România, muncitorul român din Cluj vinde în continuare la butic, iar Uniunea Europeană a exportat niște locuri de muncă în Asia, pentru că nemții au făcut pe proștii și s-au apucat să reinventeze economia.
Producția cu forță de muncă intensivă migrează acolo unde forța de muncă este ieftină. Dacă dorea ca Nokia să rămână acolo, atunci Germania trebuia să reducă diferența de costuri (muncitorii români sunt de zece ori mai ieftini). Asta însemna reducere de taxe, înghețare de salarii, flexibilitate pentru concedieri și angajări, pensii mai mici, ore de muncă mai multe, vacanțe mai scurte. Poate dacă raportul era măcar undeva pe la unu la patru, atunci productivitatea sporită a muncitorului german, infrastructură publică mai bună, statul de drept mai eficient din Germania (deja avem scandaluri de corupție cu terenurile de lîngă fabrică) ar fi făcut Nokia să rămână acolo. Sindicatele germane nu au vrut reforme pe piața muncii, acum au rămas fără niște membri de sindicat. Toată lumea a avertizat că asta o să se întâmple. Când chiar s-a întâmplat, aruncă pisica moartă în curtea Nokia și în curtea muncitorilor români, care află acum că, deși au intrat în UE, o investiție aici este considerată de creierele încinse din Germania tot delocalizare extra-comunitară.
