Putin

Putin a vrut să rupă gura târgului. Să recunoaștem: a izbutit. Cum aproape toată viața am construit spectacole, am pretenția că știu ce cantitate de efort (artistic, fizic, pecuniar…) se investește în fiecare moment scenic. Ceea ce au izbutit rușii depășește însă chiar imaginația și mă tem că întrece, ca interes, însăși Olimpiada. Cum ar fi o prefață mai valoroasă decât însăși cartea – vezi cazul Pseudokinegeticos.
Se vor înregistra, la Soci, noi recorduri olimpice – poate da, poate nu. Marele record în plan artistic este însă deplin omologat și n-aș crede că viitoarele Olimpiade ar putea să-l întreacă vreodată. 3.000 de artiști și 9.000 de persoane implicate în realizarea formidabilei reprezentații, iată o performanță pe care doar Rusia putea s-o ofere. Sau, cine știe, cândva, China, rămâne de văzut.
Dar nu în numărul celor angrenați în realizarea evenimentului inaugural rezidă valoarea mirificului spectacol, ci mai ales în inteligența artistică investită în edificarea fiecărui moment, în modernitatea viziunii, în noutatea soluțiilor tehnice și în funcționarea-ceas a întregului ansamblu. Scenariul în sine merită și el aprecieri fără rezerve, fiindcă omagiind orașe (Kostroma, Petersburg, Moscova), evenimente și personalități, a știut să treacă peste evocarea prea apăsată a anumitor momente, altfel totdeauna prezente în spectacolele de gen. Cu marea delegație franceză în incinta stadionului ar fi fost nedelicate referirile la înfrângerea lui Napoleon. Războiului mondial abia i s-a sugerat prezența în fila istoriei prin două-trei repere sonore surdinizate – poate și pentru menajarea emoțională a numeroasei delegații germane. În astfel de împrejurări trebuie ținut seama de orice amănunt cu posibile reverberații – iar rușii, grijulii, au făcut-o.
Nu s-a aprins un cerc olimpic? Simplă bâlbă tehnică. Pe vremea lui Beria s-ar fi găsit imediat grupul de sabotori responsabili, năimiți de imperialiștii Unchiului Sam și numai buni de Lubianka ori de Siberia. Acum, probabil, vinovatul va pierde o gradație la leafă pe două-trei luni…
Din alt punct de vedere interpretând festivitatea de deschidere, cârcotașii au ceva dreptate. Cu enorma sumă investită s-ar fi putut construi zeci de spitale modern echipate. Ori, s-ar fi putut mări pensiile, foarte modeste în Rusia. Ori… ori…(dacă nu cumva, mai probabil, prezumtiva economisire n-ar fi înghițit-o dotarea cu încă 3-4 submarine atomice).
Că spectacolul ar dezvălui un anume complex al rușilor, trimiși, o vreme, în marginea interesului general și nicidecum creditați cu minunea resurecției după dizolvarea URSS, iar e o ipoteză de luat în seamă. Oricum, s-a dat o enormă lovitură de imagine, de astă dată Katiușa lor trimițând lumii rachete cu încărcătură culturală și focos… artistic. (Apropo de cultură: colega de comentariu tv a exactului Hobana ne-a informat că Einstein a fost… rus. Confundându-l, penibil, cu Einsenstein!)
Și cum prima medalie a Olimpiadei de la Soci s-ar cuveni să-i fie decernată lui Putin, mă-ntreb așa, într-o doară, care ar fi fost evoluția României după 1989 dacă ar fi avut parte barem de un Putinel sau de un Putinaș autohton. Nu numaidecât că i-ar fi fost dres țării prestigiul internațional (al cărui zenit, ne place, nu ne place, se situează cam prin preajma călătoriei cu caleașca regală din Londra), dar n-ar fi admis brambureala politică românească și, chiar cu riscul suspiciunii de autocrație dură, ar fi știut să pună piciorul în prag când și unde trebuie. Nu putea fi vorba de o restaurație (că nu prea avem ce restaura), dar, cu siguranță, s-ar fi reconstituit în parametrii normali autoritatea publică. Când, în 2007, Putin a obținut în alegeri scorul de 64%, presa franceză a anunțat că nu poate fi vorba decât despre o lovitură de stat. Pentru ca, tot în 2007, ultra-serioasa publicație americană „Times” să-i acorde titlul de „omul anului”!
Nu curge lapte și miere prin pâraiele pravoslavnicei Rusii, 30.000.000 de ruși trăiesc sub pragul sărăciei, dar țara nu mai are datorie externă, puterea medie de cumpărare a sporit de șase ori, iar ritmul creșterii anuale depășește 7%. Se poate spune că Rusia a renăscut, iar spectacolul de la Olimpiadă echivalează cu un semn de exclamare: „ăștia suntem acum, iată ce putem, respectați-ne!” Din nefericire, în istoria românilor numele Rusiei se asociază mai degrabă cu acțiuni malefice și împilatoare. Sunt ultimul pe lista celor ce-l aprobă pe Putin-autocratul; mă aflu acolo doar pentru a recunoaște rolul personalității în renașterea unei țări ce încearcă să se scuture de fantomele trecutului și, încă, minune, prețuiește arta.