Frescele Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Mănăstirea Dragomirna, restaurate prin Regio, ar putea primi și Premiul Publicului 2014, dacă adună suficiente voturi pe site-ul Europa Nostra. Proiectul, finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013 (Regio), a câștigat deja Premiul Uniunii Europene pentru conservarea patrimoniului cultural – Europa Nostra 2014.
Până pe 20 aprilie puteți vota la vote.europanostra.org pentru ca frescele Bisericii Dragomirna să primească Premiul Publicului. Puteți alege 3 dintre cele 27 de proiecte laureate anul acesta, din toate statele membre ale Uniunii Europene. Câștigătorul va fi anunțat pe 5 mai 2014, în cursul ceremoniei de acordare a Premiilor UE pentru patrimoniu cultural, organizată la Burgtheater din Viena, sub patronajul președintelui Austriei, Heinz Fische.
În perioada 2009-2012, frescele au fost restaurate prin proiectul Regio „Restaurarea și conservarea patrimoniului cultural și modernizarea infrastructurii conexe la Mănăstirea Dragomirna”. Finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, proiectul a avut o valoare de 25,7 milioane de lei, din care contribuția nerambursabilă a UE, prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, este de 17,8 milioane de lei.
Principalul obiectiv a fost restaurarea și conservarea picturilor murale care decorează altarul și naosul bisericii. Frescele de la începutul secolului al XVIIlea au fost curățate, consolidate și stabilizate, corectânduse intervențiile anterioare. Procesul de restaurare a picturilor murale lea redat strălucirea și aspectul originar, de o valoare excepțională: www.manastireadragomirna.ro – Restaurare.