Propunere

Puteri sporite și amenzi mai mari date de Poliția Comunitară

Polițiștii comunitari suceveni vor putea interveni în mai multe situații decât în prezent, iar amenzile pe care le vor aplica vor fi cu mult mai usturătoare, a anunțat ieri viceprimarul municipiului reședință de județ, Viorel Seredenciuc.
Acesta a declarat că de-a lungul anilor au tot apărut norme și legi referitoare la activitatea Poliției Comunitare, dar conținutul acestora nu a fost coordonat cu cel al legilor deja existente.
“Multe din normele existente sunt disparate, altele se contrazic între ele, iar majoritatea sunt depășite. De aceea, Poliția Comunitară a elaborat un normativ care cuprinde cam toate reglementările necesare unei bune funcționări a acestui serviciu”, a declarat viceprimarul Sucevei.
Normele propuse cuprind acum mai multe capitole de activitate pentru Poliția Comunitară, precum protecția mediului înconjurător, buna gospodărire și întreținere a construcțiilor, conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică, folosirea necorespunzătoare a domeniului public și privat al municipiului, utilizarea drumurilor publice, transportul public de călători și publicitatea stradală.
De exemplu, circulația animalelor prin municipiul Suceava este interzisă printr-o hotărâre de Consiliu Local din 1998, care este încă în vigoare, iar sancțiunea este derizorie, de la 10 la 30 de lei. Prin noile normative, în acest caz se propun amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.
Proiectul de hotărâre, care va fi supus curând aprobării Consiliului Local, cuprinde o listă întreagă cu noi valori, actualizate, ale amenzilor care trebuie aplicate în cazul unor contravenții.

Recomandări

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Descinderi ale Poliției în baruri și săli de jocuri, cu ”prafuri” găsite și amenzi mari pe linie de pază și protecție

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos