Puterea și opoziția revendică fiecare majoritatea la Senat, calculând și voturile independenților



Cristian Rădulescu, liderul grupului PDL de la Senat, precum și Puiu Hașotti, liderul grupului PNL, au revendicat în declarații, majoritatea în această Cameră pentru putere și, respectiv, opoziție, calculând însă fiecare și voturile independenților.
„Coaliția de guvernare numără 66 de senatori, iar opoziția, 65. Noi, ca să avem majoritate organică, să trecem legile organice, avem nevoie de cele două voturi de independenți, mai precis de unul dintre ele”, a declarat Rădulescu, la finalul ședinței de plen.
El a adăugat că cvorumul de ședință s-a redus în prezent la 67 de senatori, după ce numărul total al acestora a rămas de 133 în urma plecărilor din ultimele săptămâni ale unor senatori către alte instituții.
De asemenea, liderul PDL a arătat că în calculul său l-a inclus și pe Radu F. Alexandru, numit membru al CNA, dar care nu și-a anunțat încă demisia din calitatea de senator. „Cu senatorul Radu F. Alexandru inclus în calculul nostru, el are o perioadă pe care o va folosi până la limită și în care va rămâne alături de noi până să plece la CNA”, a afirmat Rădulescu.
De asemenea, liderul grupului UNPR, Șerban Mihăilescu, a declarat că deși Cezar Măgureanu și-a anunțat luni retragerea din grupul progresist și trecerea la independenți, acesta i-ar fi promis că va vota în continuare alături de putere.
Întrebat de ce a mai plecat dacă va vota în continuare alături de coaliție, Mihăilescu a spus că numai Măgureanu poate să răspundă la această „problemă personală”. „Domnul Măgureanu a luat o decizie. Așa cum și-a dat demisia din PD, a devenit independent, așa cum din independent a participat la grupul progresist, acum e din nou independent. Nu văd nicio problemă”, a spus liderul grupului UNPR.
Pe de altă parte, Hașotti a subliniat că „puterea nu mai are majoritatea”. „Împreună cu domnul senator Radu F.Alexandru, cu domnul senator Iulian Urban, pe care noi îl socotim la PDL, pentru că votează cu PDL-ul, puterea nu mai are majoritatea în Senat”, a spus Hașotti. El a arătat că, din punctul său de vedere, puterea mai are 66 de senatori, iar opoziția 68.
Totodată, Hașotti a arătat că de principiu opoziția va reveni la lucrările Senatului în urma acestui nou raport de forțe. „În principiu da. E o decizie de principiu a USL că în situația în care în una din Camere puterea nu mai are majoritatea, ceea ce este evident începând de astăzi, opoziția să revină la lucrări”, a spus Hașotti, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor.
Puterea și opoziția au, după anunțurile făcute de senatorii Secășan și Măgureanu, câte 66 de senatori.
Senatorii Iosif Secășan și Cezar Măgureanu și-au anunțat, marți, în plen demisiile din PDL și, respectiv, UNPR, primul trecând la PNL, iar celălalt declarând că rămâne independent.
Până în prezent, puterea avea 68 de senatori, adică numărul minim necesar pentru asigurarea cvorumului.
În acest moment însă, în Senat distribuția mandatelor este următoarea:
PDL – 45 de senatori, inclusiv Iulian Urban – independent afiliat PDL și Radu F. Alexandru, care nu a renunțat la mandat pentru a trece la CNA.
UDMR – 8 senatori.
UNPR – 13 senatori.
În total, coaliția are 66 de senatori.
PSD – 41 de senatori
PNL – 25 de senatori
În total, opoziția are 66 de senatori.
De asemenea, există doi senatori neafiliați niciunui grup parlamentar: Mircea Geoană, exclus în toamnă din PSD, și Cezar Măgureanu, care marți și-a anunțat demisia din UNPR și a precizat că va activa ca independent.
Practic, de aceștia doi depinde asigurarea cvorumului la Senat, necesar pentru desfășurarea ședințelor dar și pentru adoptarea legilor organice.