Puterea gândului

Un înțelept spunea că pacea este mai mare decât dreptatea. Destul ne luptăm în restul timpului pentru dreptatea noastră, pentru ca de Crăciun să nu lăsăm aripa liniștii să ne atingă. De aceea, și eu vă cer cuviincios voie ca rândurile așternute în preajma Ajunului să nu zăbovească prea mult în preajma lumii zbuciumate a fotbalului. Care mi-a prilejuit deja o mare bucurie, prin reparația morală ce i s-a făcut unui fotbalist cuminte, îndepărtat mișelește, dar adus înapoi de dragostea suporterilor. Poate fi și ăsta un semn!
Timpul este cel mai bun autor. O replică a lui Chaplin în ultimul său film. Și continua: El scrie cele mai bune finaluri… Dar timpul este supărat pe noi, pe oameni, pentru că mereu îl gonim. Îl chemăm, îl gonim și apoi îl certăm. Îl chemăm atunci când avem o rană, abia așteptăm să se vindece și îi spunem „treci mai repede, treci mai repede…” pentru ca în final să îl întrebăm când a trecut. Îl chemăm atunci când avem o problemă, îi spunem să treacă, să fugă pentru a ne liniști. Îl chemăm chiar și atunci când vrem să aflăm ce ne așteaptă, în viitor… și îi spunem „treci timpule, să văd că am avut dreptate sau să văd ce mă așteaptă….treci.” El, pentru noi aleargă, dar este trist. Știe că tot noi, oamenii, o să îl întrebăm de ce a trecut! Cum rămâne totuși cu răbdarea? Răbdarea este o virtute doar atât timp cât nu este așteptare. Așteptarea gonește timpul, răbdarea îl urmează.
Se spune că adevăratele valori durează în timp… Ce ar însemna însă timpul fără aceste valori pe care să le probeze? Așadar, tot noi, oamenii, suntem cei mai buni autori, noi dăm naștere valorilor, nu timpul le probează, tot noi. Timpul doar ne însoțește…
O să închei cu o strofă dintr-un colind de Radu Gyr, scris în vremea Crăciunului, în temnițele comuniste:
O, Iisuse Împărate,
Iartă lacrimi și păcate!
Vino să închizi ușor
Rănile ce dor,
Visul ni-l descuie,
Noi Te-om aștepta,
Căci pe Crucea Ta
Stăm bătuți în cuie.