Puterea destinului (I)

Când suntem depășiți de iureșul grijilor zilnice și mai ales când simțim că pierdem controlul asupra celor ce ni se întâmplă, apelăm la soluții pline de mister: „Așa mi-a fost scris!“, „Asta i-a fost soarta!“. Evadarea din fața responsabilității spre tărâmul mistificat al destinului este o strategie pe care o folosim mai des decât am fi dispuși să recunoaștem, iar statisticile care arată cât de frecvent consultăm, spre exemplu, horoscopul pot fi o mărturie grăitoare în acest sens. Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407) abordează, într-una dintre cuvântările sale, chestiunea destinului într-o manieră tranșantă și fără echivoc. Fragmentul următor redă stupefacția ilustrului orator creștin în fața superstițiilor multora dintre creștinii din vremea sa. Fie că se credeau victime ale momentului nașterii, fie unelte neputincioase ale unui destin atotputernic, mulți dintre credincioși sucombau prematur în fața regulilor dure ale fatalității liber asumate. Răspunsul episcopului constantinopolitan însă avea să zdruncine din temelii castelul de nisip al superstițiilor, iar cuvintele sale par astăzi mai actuale chiar decât atunci când au fost rostite.
Unde sunt, dar, cei care pun în fața dogmelor Bisericii tirania ceasului în care se nasc oamenii și periodicitatea timpurilor? Cine a menționat vreodată că s-a arătat un alt Hristos, că s-a mai petrecut un lucru ca acesta datorită periodicității timpurilor? Pot să spună mulți că s-au scurs sute de mii de ani de la facerea lumii, dar aceasta n-o pot născoci! Despre ce altă periodicitate mai pot vorbi? N-a mai fost nici o altă Sodomă, nici o altă Gomoră, nici un alt potop. Până când vă jucați vorbind de periodicitatea timpurilor și de ceasul în care se nasc oamenii?
Dar cum se face, aș putea fi întrebat, că se împlinesc multe din cele spuse de acești oameni?
Pentru că tu te-ai lipsit de ajutorul lui Dumnezeu, pentru că tu te-ai lepădat de El, pentru că tu te-ai așezat în afara purtării Lui de grijă, pentru aceea diavolul îți întoarce treburile tale și ți le mută după cum vrea el. Dar nu poate face asta cu sfinții, dar mai bine spus, nici cu noi, păcătoșii, care disprețuim mult purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Chiar dacă viața noastră e așa cum este, totuși, suntem mai presus de uneltirile demonilor, pentru că, prin harul lui Dumnezeu, ne ținem cu multă tărie de dogmele adevărului.
Dar, în general vorbind, ce este credința în atotputernicia ceasului în care se naște omul? Nimic altceva decât o nedreptate ce se face firii, o confuzie, o idee care te face să crezi că totul se face la întâmplare, dar, mai bine spus, nu numai la întâmplare, ci și împotriva rațiunii.
Mai bine e să nu știi bine decât să știi rău
Poate că cineva m-ar întreba: „Dacă nu este ceasul în care se naște omul, pentru ce cutare se îmbogățește și pentru ce cutare e sărac?”. Nu știu. Deocamdată îți voi răspunde așa, ca să te învăț să nu iscodești totul și ca să te învăț că lucrurile de pe lumea aceasta nu se petrec la întâmplare. Iar pentru că nu știi pricinile unor lucruri, nu trebuie să inventezi pricini care nu sunt pricini.
Mai bine e să nu știi bine decât să știi rău. Omul care nu știe pricina unui lucru va ajunge îndată să găsească adevărata pricină; dar cel care născocește o pricină falsă, pentru că nu o știe pe cea adevărată, nu va putea ajunge cu ușurință la cea adevărată, ci va avea nevoie și de mai multă muncă și de mai multă sudoare ca să spulbere pricina falsă de mai înainte.
Pe o plăcuță, dacă e curată, poți scrie cu ușurință orice vrei; dar dacă e scrisă, nu e atât de ușor; trebuie mai întâi să ștergi ce a fost scris rău. Tot așa și cu doctorii; un doctor care nu dă nici o doctorie este cu mult mai bun decât unul care dă doctorii vătămătoare; un arhitect care clădește case șubrede este mai rău decât unul care nu clădește deloc; la fel și cu pământul: este cu mult mai bun pământul care nu are nici un rod decât cel care are spini.
Să nu alergăm să cunoaștem totul, ci să îndurăm că nu știm unele lucruri, decât să le știm greșit, pentru ca nu cumva, atunci când vom găsi dascăl, să-i facem îndoită osteneală; dar, mai bine spus, adeseori, mulți au rămas neîndreptați numai pentru că, la început, au dobândit învățături greșite. Nu este aceeași osteneală să semeni după ce mai întâi trebuie să smulgi ierburile cele rele ce au prins rădăcină, cu a semăna un ogor curat. Dincolo, trebuie să întorci brazda mai întâi și apoi să semeni alte semințe; dincoace, auzul este gata pregătit.
(Ionuț BURSUC, Texte selectate din Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, EIBMBOR, București, 1994, sursa: www.ziarulumina.ro)