Puterea cuvântului (II)

Ce-ar fi să facem un simplu exercițiu într-o zi, în care să tragem o linie pentru fiecare vorbă urâtă și pentru fiecare cuvânt negativ pe care l-am spus, iar pe o altă coloană, să ne oprim și să notăm câte un plus pentru fiecare cuvânt bun (și sincer) rostit? La sfârșitul zilei, când am privi cele două coloane, mulți ne-am îngrozi: aceasta este oglinda noastră!
Este foarte important să nu vorbim de rău. Ipohondrii, cei ce mereu se laudă cu bolile lor imaginare, ajung să aibă aceste boli. Cei ce înjură des răspândesc în jur vibrații negative, care îi afectează în primul rând pe ei înșiși și le alimentează agresivitatea. Părinții care își ceartă mereu copiii și le reproșează că nu sunt buni de nimic, că nu vor reuși în viață, vor fi principalii vinovați dacă se va întâmplă ceea ce le-au prezis fără voie copiilor. Nu e așa greu să renunțăm la cuvintele aspre, la insulte, la bârfe și la minciuni. Trebuie doar să fim tot timpul conștienți de răul pe care îl facem, și celorlalți dar și nouă, rostind astfel de cuvinte.
Am vrea ca lumea în care trăim să fie mai bună și așteptăm mereu de la alții să facă ceva: de la cei pe care i-am ales, de la cei mai bogați, de la cei mai puternici sau mai luminați. Dar lumea se schimbă în primul rând atunci când o schimbăm noi, atunci când fiecare dintre noi se simte direct răspunzător pentru soarta sa, fără să dea vina pe alții – pe guvern, pe destin, pe familie.
Lumea se schimbă începând cu o vorbă bună. Ce s-ar întâmpla dacă timp de o lună de zile am spune numai lucruri frumoase, corecte, adevărate? Mai întâi cei din jurul nostru ne-ar privi ciudat. Apoi, poate unii se vor îndepărta de noi, iar alții se vor molipsi. E adevărat, de multe ori adevărul rănește. Dar minciuna, mai ales când devine obișnuință – acea minciună nevinovată zilnică – ne macină în interior fără să știm și face rău și celuilalt. La fel și vorbele urâte sau fără rost, care sapă în noi în fiecare zi, și ne trezim într-o zi bolnavi fără să știm cum ne-am îmbolnăvit ori obosiți și deprimați.
Așa se năruie lumea în care trăim, de la lucrurile mărunte de zi cu zi, de la vorbele care și-au pierdut sfințenia. Ce e de făcut? Să evităm minciuna, sub toate formele ei – fie că e vorba de omiterea adevărului, fie că e vorba de falsificarea lui. Să evitam calomnia, prin care îi vorbim de rău pe alții și le producem neajunsuri.
Să evităm discuțiile inutile, frivole, bârfele. Și să nu rostim cuvinte urâte, aspre, jignitoare.
În schimb să încurajăm și să mângâiem de câte ori avem ocazia, să lăudăm când este cazul și să avem curajul să criticăm atunci când este nevoie, să aducem lumina și pace prin vorbele noastre, să ne rugăm, să mulțumim și să iertăm.
Cu timpul vom vedea că și sănătatea noastră va fi tot mai bună. Dar nu e de ajuns să rostim vorbe bune. Contează și ce se află în spatele cuvintelor. Trebuie să fim sinceri și să căutăm mereu adevărul, căci o vorbă bună rostită cu fățărnicie este tot o minciună.
Cuvântul poate distruge
Unele cuvinte au provocat războaie, moarte, nenorocire. Dar și o simplă vorbă spusă cu răutate poate strica cuiva ziua, așa cum un blestem poate nimici o viață de om. Nu e departe de blestem nici presa negativă de astăzi, care ne îmbolnăvește zilnic cu cuvinte precum „crimă”, „viol”, „bătăi”, „războaie”, „conflicte”, „accidente”, „moarte”. Aceste cuvinte, auzite atât de des, pătrund pe nesimțite în straturile cele mai adânci ale ființei noastre, ne tulbură echilibrul și distrug liniștea din jurul nostru. Poate nici nu ar fi trebuit pomenite aici.
Deci este la fel de important să nu ascultăm cuvinte de rău. Întotdeauna se va găsi un coleg sau o vecină care să ne țină la curent cu ce se vorbește de rău despre noi: cum a râs cutare pentru că eram îmbrăcați mai modest, cum colegul de serviciu ne-a criticat pe la spate proiectul, cum vecina de la trei ne bârfește de câte ori avem musafiri. Să nu plecăm urechea. Nu contează ce spun ceilalți. Contează să avem sufletul împăcat că am vorbit și acționat corect. Vorbele rele, fie că le rostim noi, fie că sunt despre noi și le punem la suflet, distrug ceea ce am clădit. Pe primele să le evităm, pe celelalte să le ignorăm. Să nu plecăm urechea nici când se vorbește de rău despre alții. E ca și cum noi înșine l-am vorbi de rău pe acela. Și, cel mai important, să nu plecăm urechea la relele lumii. De când e lumea asta, mereu au existat crime, războaie și accidente. Dar întotdeauna lucrurile bune au fost infinit mai numeroase decât cele rele. Presa de astăzi le selectează însă aproape numai pe cele rele. La ce ne folosește asta? La nimic. Ne otrăvim sufletele și alungăm lumina din noi. Nu vom vedea niciodată o știre la televizor prin care să ni se anunțe că au înflorit teii. Să căutăm cuvintele bune, iar dacă sunt rare și nu prea dăm de ele, cel puțin să ne astupăm urechile la cele rele.
Puterea creatoare a cuvântului
La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu este Cuvântul. Cuvântul este creator. Dumnezeu a creat lumea și lucrurile din ea prin rostirea numelor. Și omul a fost creat cu aceasta putere. Noi am uitat de mult acest lucru, dar strămoșii noștri știau.
De aceea, numele spiritelor rele nu erau rostite: pentru că spiritele puteau să se materializeze prin simpla pronunțare a numelui lor. Și tot de aceea rugăciunea vindecă, aduce lumina. Dar mai mult decât atât, orice cuvânt rostit poate crea o realitate, depinde însă ce se află în spatele cuvântului: câtă credință și câtă iubire. O simplă urare de drum bun adresată cuiva cu tot sufletul îl poate feri pe călător de rele precum un talisman. Aceleași cuvinte rostite la repezeală, cu gândul în altă parte, ori din politețe, fără ca în realitate să-i dorim tot binele celui de care ne despărțim, sunt o mică insultă. O urare sinceră de succes la examen sau pur și simplul salutul zilnic de „o zi bună” sau de „Doamne-ajută” pot face minuni. O șoaptă dulce poate aduce un ocean de fericire. O vorbă bună spusă din inima poate aduce echilibrul în sufletul unui om sau în jurul lui. Ce ne costă să o rostim? Ea poate aduce chiar vindecare, poate aduce bucurie, poate stinge conflicte și lega prietenii. Vorba bună întotdeauna este ziditoare.
Dar nu e de-ajuns să știm cum să vorbim. Trebuie să știm și când. Să știm să-l ascultăm pe celălalt valorează adesea mai mult decât o vorba bună.
Tăcerea dă valoare cuvintelor
Să nu încercăm binele cu de-a sila, când celălalt nu are nevoie de vorbe, ci doar de cineva care să-l asculte. Tăcerea și ascultarea îi dau celuilalt încredere, curaj și liniștire. Adesea oamenii vin la noi pentru a ne aduce informații, chiar dacă nici ei și nici noi nu știm acest lucru. Dacă nu-i ascultăm cu atenție, ei nu ne vor putea transmite mesajul pe care îl au și putem pierde o ocazie sau un sprijin important. Ascultând, îi ajutăm pe ceilalți să ne aducă cuvântul cel bun, ascultându-i ne vine inspirația sau o idee salvatoare.
Trăim într-o lume ce s-a depărtat mult de rădăcinile ei spirituale, în care fie vorbim foarte mult fără să spunem nimic, mai mult din teama de a tăcea – căci tăcerea ne obligă să ne întâlnim cu noi înșine – fie stăm în fața televizorului ori a calculatorului și nu mai deschidem gura ore sau zile în șir. Cuvântul este privit doar ca un instrument de comunicare, o înșiruire de sunete produse de corzile vocale, asociate cu un sens. Am uitat că cuvântul vindecă sau ucide, creează ori distruge și am uitat că noi suntem cei ce purtăm asupra noastră în fiece clipă această teribilă armă, acest minunat talisman. Ne lăsăm copleșiți de depresie, stres, supărări și atâtea boli care provin din acestea, când vindecarea este la îndemâna noastră: doar prin puterea cuvântului, rostind zilnic vorbe frumoase, pline de iubire și adevăr.
(Aurora Petan, Formula AS)