Putere harică spre folosul sufletesc și trupesc

Sfințirea apei se săvârșește prin pogorârea harului Dumnezeiesc ce se revarsă asupra acestei materii, și dă putere harică spre folosul sufletesc și trupesc al credincioșilor. Despre sfințirea apei găsim numeroase mărturii încă din primele secole creștine la Sfinții Ciprian, Ambrozie, Grigorie de Nissa, Vasile cel Mare; mărturii prin care se arată efectele minunate ale apei sfințite atât pentru cel care se botează cu această apă prin Taina Botezului, cât și pentru cel care gustă sau este stropit de către preot așa cum se întâmplă în cazul sfințirii apei de praznicul Epifaniei sau Botezului Domnului.
La acest praznic întâlnim rânduiala specială, unică din an, când se săvârșește Sfințirea cea Mare a Apei – a nu se confunda cu Sfințirea mică care se săvârșește fie în cadrul Sfeștaniei, fie la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.
Sfințirea cea Mare a Apei legată concret de Botezul Domnului urmează rânduielii vechi din primele secole creștine, rânduială care a fost păstrată și inițiată în mod special de către patriarhul Sofronie al Ierusalimului († 638).
Datorită acestei Sfințiri Mari a Apei se cuvine ca cei credincioși să ajuneze ori să țină post, adică să aibă pregătire cu totul deosebită pentru că această apă sfințită numită și Agheasmă Mare are multe feluri de lucrări pentru cei care o vor lua cu credință și vor gusta din ea; aceste feluri de lucrări harice reies din rugăciunile cuprinse în cadrul sfințirii apei: „Îi dă ei harul izbăvirii și binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe ea izvor de nestricăciune, dar de sfințenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, demonilor pieire, îndepărtare puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toți cei care se vor stropi și vor gusta dintr-însa, să o aibă spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfințirea caselor și spre tot folosul de trebuință”.
Cu alte cuvinte, această apă sfințită are putere deosebită prin faptul că stă în relație directă cu evenimentul mântuitor al Botezului Domnului în râul Iordan, moment în care Însuși Hristos a sfințit apele prin botezul Său; și prin faptul că sfințirea se face prin invocarea Sfântului Duh.
Ca să ne dăm seama asupra puterii sfințitoare, să nu uităm că această apă sfințită se folosește atunci când se sfințesc biserica, Sfântul și Marele Mir, antimisul, crucile, troițele, clopotele, obiectele liturgice.
Din această apă sfințită se gustă de la Botezul Domnului și până la sfârșitul acestui praznic (13 ianuarie), pe nemâncate; nu înlocuiește, ci este mai mică decât Sfânta Împărtășanie; are putere mai mare decât anafura; în rest, doar cu binecuvântarea preotului poate fi întrebuințată.
(Pr. Răzvan-George TOPALĂ, Ziarul Lumina)