Sufletul își are nevoile sale; el dorește și însetează de Dumnezeu. El nu se satură cu lucruri pământești, căci nu este pământesc. El este veșnic, nemuritor și dacă nu este ascultat se mâhnește și se tulbură și de aceea omul devine nemulțumit. Fericirea adevărată o poate da numai Domnul Dumnezeu. Fericirea adevărată o vor avea numai oamenii care vor căuta să pună în practică cuvintele Mântuitorului din predica de pe munte: “Fericiți, făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!”. Fericirea cea adevărată
Adevărata fericire o pot avea numai copiii lui Dumnezeu. Iisus Mântuitorul care ridică sarcina păcatelor de pe sufletele noastre, a adus în lume fericirea cea adevărată. Psalmistul David zicea: “Fericiți sunt cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele!” (Psalmul 31). De aceea Domnul Hristos spunea ucenicilor Săi: “Fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud! Fericiți cei ce au ochi și urechi sufletești care aud tainele mântuirii sufletelor”.
Nu cei săraci sunt nefericiți, nici cei bolnavi, batjocoriți și chinuiți, nici cei neînvățați, ci adevărații nefericiți sunt cei ce au ochi și nu văd, au urechi și nu aud, căci nu văd starea grozavă și nenorocită în care trăiesc. Fericirea pe care o dă lumea este nestatornică și se poate schimba de seara până dimineața. În câte case nu este astăzi fericire, iar mâine plângere mare?!
Omul se ia la luptă cu Dumnezeu
Așa era o profesoară tânără, renumită, care a trebuit să țină o conferință împotriva misticismului, a credinței în Dumnezeu, și prin cuvinte a negat existența lui Dumnezeu, insultând maiestatea dumnezeiască. După terminarea conferinței s-a dus acasă liniștită, s-a culcat fără nici o grijă, iar dimineața nu s-a mai sculat din pat căci i-a paralizat o parte a corpului, iar gura a rămas mută pentru totdeauna. În scurt timp a murit chinuită de remușcările conștiinței și de vedeniile înfiorătoare pe care le-a văzut înaintea sfârșitului ei.
Iată omul în goana de a-și face fericită viața pe pământ, se ia la luptă cu Dumnezeu și astfel ajunge într-o stare de plâns, în ghearele necuratului și se pierde pe veci. Prin urmare fericirea pe care o dă lumea nu se potrivește cu fericirea dumnezeiască. O, ce fericire dulce și scumpă dă Mântuitorul, celor ce trăiesc viața după poruncile Evangheliei Lui! Lumea însă caută fericirea în afară de Mântuitorul, de aceea zicea Domnul: “Vai de voi, farisei și cărturari fățarnici, vai de voi bogaților, pentru că v-ați primit aici mângâierea!”.
Milostenia
Mila aceasta dumnezeiască, sau milostenia cum se numește trebuie să fie una din virtuțile creștinului adevărat, una din cele mai bogate fântâni din care izvorăsc apele fericirii. Milostenia trebuie neapărat să o aibă creștinul, pentru că faptele de binefacere sunt cele mai răsplătite. Dai bunuri pământești și dobândești comori cerești; faci bine trupului și se răsplătește sufletul; ajuți omul și împrumuți pe Dumnezeu. Nimeni n-a ajuns sărac făcând milostenii, ci dimpotrivă milostenia face din sărac om bogat și bun. Virtutea milostenie se arată în faptele iubirii creștine.
În faptele milosteniei trupești și a milosteniei sufletești se arată virtutea milosteniei. Faptele milosteniei trupești sunt: a sătura pe cel flămând, a adăpa pe cel însetat, a îmbrăca pe cel gol, a primi în casă pe cel străin, a căuta pe cel bolnav, a cerceta pe cei din temniță, a îngropa pe cei morți.
Faptele milosteniei sufletești sunt: a îndrepta pe cel ce greșește, a învăța pe cel neștiutor, a sfătui pe cel ce stă la îndoială, a ne ruga lui Dumnezeu pentru aproapele (prieteni și vrăjmași), a mângâia pe cel întristat, a răbda asupririle, a ierta pe cei ce ne-au greșit și altele. După cum sufletul e mai mare decât trupul, tot așa și faptele milosteniei sufletești, față de cele trupești, sunt mai scumpe înaintea lui Dumnezeu și agonisesc o mai mare comoară în cer.
Fii darnic ca pământul!
Creștinul adevărat trebuie să fie capabil de a face milostenii, ca să poată fi găsit bun și de jertfă. Fiecare e dator să fie darnic ca pământul care întoarce înmulțite semințele primite. Fiecare să fie milostiv ca Dumnezeu care plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți; fiecare să fie un om bun care să iubească pe aproapele cu fapta și cu adevărul, căci, Dumnezeu iubește pe cel ce dă de bună voie. Pentru cel ce nu face milă, judecata va fi fără milă. Se spune cu dreptate că mâna cea mai frumoasă este aceea care face milostenii și nu trebuie să știe stânga ce face dreapta, spune Domnul Hristos.
Când vorbim de fapta milosteniei, să nu înțelegem că numai decât trebuie să dăm bani la toți cerșetorii care stau cu mâna întinsă și mulți caută să-și facă rost astfel de băutură și de tutun, ca să trăiască în lenevie și chiar în păcate mari. Nu risipiți și nu încurajați astfel de oameni fără rânduială.
(Pr. Visarion IUGULESCU)
Cuvânt de învățătură
Putem să-i iubim pe cei care ne-au greșit?
