Există oare creștin adult, care să nu fi simțit vreodată că are dușmani? Prea puțin probabil. Unii dintre dușmanii noștri se află poate chiar aici în biserică și se roagă împreună cu noi; alții sunt poate acasă: acea femeie atât de antipatică și intrigantă pe care încercăm mereu să o evităm; acea rudă care cu ani în urmă ne-a făcut o mare nedreptate, răpind din dreptul nostru de moștenire; tânărul sau tânăra aceea, care după ce am fost împreună câțiva ani din viață, acum ne-a lăsat baltă și a plecat cu altul sau cu alta; colegul de la școală din banca din spate, care cum ne-am întors să-l privim, ne-a și pârât profesorului; vânzătorul care ne-a înșelat; vecinul care are o orientare politică diametral opusă ș.a.m.d. Pe toți aceștia și pe mulți alții îi numim dușmanii noștri. Am statornicit deja între noi o serie de relații, ce se bazează pe indiferență, răceală, iar uneori pe răzbunare. Și iată că vine Hristos și spune: iubește-i! Ți-au făcut răul? Fă-le binele! Te-au blestemat? Binecuvântează-i și roagă-te pentru ei! Te-au lovit peste un obraz? Întoarce-l și pe celălalt! Ți-au luat haina? Dă-le și cămașa! Nu-i judeca, iartă-i, dă-le dacă-ți cer ceva! Și atunci apare întrebarea: dar oare Hristos, nu cumva, îi favorizează tot pe cei bogați, pe cei care au puterea în mâini, pe cei care înfăptuiesc nedreptatea? Nu cumva Hristos este în favoarea unei lumi mai nedrepte decât o știm?
Iubirea dușmanului este unica soluție
„Iubiți pe dușmanii voștri!”. Cred că nu există creștin care să nu se fi simțit tulburat măcar o dată în viață de ceea ce spune Iisus. E răscolitor acest îndemn. Poți să fii de lemn sau piatră, poți să fii indiferent sau încăpățânat în idei și principii, dar e imposibil ca acest fragment să nu te pună puțin pe gânduri, dar e imposibil ca oprindu-te măcar pentru o clipă asupra Evangheliei, să nu te răscolească cuvintele lui Hristos: “Iubiți pe dușmanii voștri!”
Analizând însă obiectiv lucrurile, chiar și dintr-o perspectivă pur umană, ajungem la concluzia că niciodată răzbunarea și violența nu aduc roadele așteptate. E plină lumea de ură, de dușmănie, de dezbinare, de războaie și de efectele acestora: frați care nu se mai pot privi în ochi, părinți rămași singuri, familii destrămate, bolnavi ș.a.m.d. De ce? Pentru că arma folosită în rezolvarea conflictelor este răzbunarea, iar răzbunarea cere răzbunare. Într-o lume ca cea în care trăim iubirea dușmanului este unica soluție. Ea nu este un simplu remediu sau un rău mai mic, dar este maximul bine. Într-un lanț al urii, ca din nou să domnească pacea, e necesar să fie cineva care să rupă acest lanț, altfel dușmănia și rănile provocate persistă la infinit. Dacă vom aștepta mereu ca celălalt să ierte primul, pacea nu va veni niciodată. Iubește primul, iartă primul, pentru că nu vei avea nimic de pierdut!
Primul care a iertat a fost Iisus Hristos
Știți cine a fost cel dintâi care a dăruit iertarea și cine au fost primii ei destinatari? Știți cine a fost cel dintâi care a oferit iertarea în mod necondiționat, și chiar înainte ca celălalt să greșească? Numele lui este Dumnezeu și a făcut lucrul acesta prin Hristos, Fiul său. Noi oamenii suntem primii destinatari ai acestei iertări. În Isus Dumnezeu ne iubește, în timp ce noi continuăm să fim dușmanii săi, ne face binele în timp ce noi îl urâm, ne binecuvântează în timp ce noi îl blestemăm, mijlocește pentru noi în timp ce noi îl ucidem. Pentru ca noi să fim salvați, el este dispus să sufere orice rău din partea noastră, indiferent cât de răi sau violenți am fi. Acest mod de a iubi al lui Dumnezeu durează de mai bine de două mii de ani!
Uneori, tind să cred că suntem educați după cu totul alte principii, decât cele pe care le propune Hristos în Evanghelie. Auzeam nu demult din gura unui școlar sfatul pe care-l primea în fiecare dimineață de la tatăl său: “Fiule, pe mine nu mă interesează ce faci tu la școală, nu mă interesează dacă te bați sau nu, nu mă interesează când și cu cine te bați, nu mă interesează de câte ori pe zi faci acest lucru, dar dacă îmi vii bătut acasă, te mai bat și eu o dată!” Există o educație la violență, la răzbunare, la a nu accepta să câștige celălalt.
„Fiți milostivi, după cum și Tatăl vostru este milostiv”
În lumina Evangheliei lui Hristos descoperim însă și cine trebuie să fim noi cu adevărat pentru frații noștri. Cu toții greșim și primim iertarea, și cu toții avem dreptul și datoria de a ierta. Deoarece am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ceea ce acesta a făcut pentru noi avem misiunea de a face și noi celorlalți. Am fost vindecați de dușmănia față de Dumnezeu, iar acum suntem invitați să ne vindecăm de dușmănia față de frații noștri. În funcție iubirea și iertarea acordată dușmanilor noi suntem asemenea lui Dumnezeu, devenim “fiii celui Preaînalt”. “Fiți milostivi, după cum și Tatăl vostru este milostiv”.
Principiul iertării dușmanului îl sădește Dumnezeu în natura umană, pentru ca iertarea să apară tuturor drept calea cea mai justă pentru o lume mai bună, pentru o lume în care să domnească pacea, înțelegerea. Harul de la botez ne ajută să ne simțim iubiți de cel care ne-a iubit fără rezerve și să devenim capabili de a oferi iertarea necondiționat.
(Pr. Petru TAMAȘ)