O minoră în vârstă de 16 ani și-a făcut un obicei din a fugi din centrul școlar în care este dată în plasament, hoinărind pe la diferiți indivizi ori pe stradă. Ultima dată, fata a dispărut la începutul acestei săptămâni.
Minora, Georgiana L., a plecat în ziua dispariției împreună cu o colegă la un chioșc din apropierea Centrului Școlar „Sf. Andrei” din orașul Gura Humorului, unde învață. În momentul în care colega a intrat într-un magazin, fata a dispărut fără urmă.
La 24 de ore după dispariție, minora a fost găsită la domiciliul unui bărbat, Eugen M., din municipiul Fălticeni, iubitul actual al fetei.
„Cu ocazia cercetărilor s-a mai stabilit că minora în cauză are tulburări de comportament și a mai plecat din centru în repetate rânduri, fiind găsită pe raza municipiului Fălticeni, sau în zona Gării Burdujeni din municipiul Suceava”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Fata a fost internată din nou în unitatea școlară în care învață.





