Elevă

Puștoaică de 14 ani, intoxicată cu alcool

O puștoaică de 14 ani a ajuns la spital din cauza unei intoxicații cu alcool. Ioana U., în vârstă de 14 ani, din Suceava, a fost internată în Spitalul Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou, la finele săptămânii trecute, la scurt timp după ce a fost cu câteva prietene la o petrecere unde s-a consumat alcool. Fata susține că, spre deosebire de ceilalți participanți la distracție, nu a băut decât lichior, într-o cantitate foarte mică, dar nefiind obișnuită, i s-a făcut rău.
Puștoaica a fost adusă la spital și a rămas în această unitate sanitară toată noaptea.
„Starea ei nu era gravă, așa că am externat-o a doua zi dimineața”, a arătat unul dintre medicii care s-au ocupat de caz, cu precizarea că Ioana U. este o elevă cu rezultate excepționale la învățătură.

Recomandări

La împlinirea a 111 ani de la naștere, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost pomenit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Greutatea sub 1 kg la naștere și malformațiile multiple, printre cauzele care plasează Suceava în topul județelor cu mortalitate la bebeluși

Șoferiță băută, prinsă de polițiști după ce a încercat să scape, intrând cu mașina pe un drum accidentat

Doi adolescenți, de 16 și 17 ani, s-au ciocnit cu motocicletele, venind din sensuri opuse. Unul dintre ei este în stare gravă