Pustnicul Gherasim Greeruș, din Munții Cașin, Bacău († 1925)

Cuviosul Gherasim Schimonahul a fost unul din marii sihaștri ai monahismului nostru din acest secol. De loc era din județul Botoșani.
Mai întâi s-a nevoit în Schitul Cozancea (Botoșani), unde s-a călugărit și a făcut multă osteneală duhovnicească. Apoi, arzând cu duhul pentru fericita liniște, în anul 1899, a plecat împreună cu starețul său, ieromonahul Silvestru, de la Cozancea la Schitul Tarnița (Vrancea). Ieromonahul Silvestru a rămas stareț în noul schit, iar schimonahul Gherasim și-a ales viața pustnicească, retrăgându-se în pădurile seculare din Măgura Odobeștilor. Acolo se nevoia singur pentru dragostea lui Hristos și nu primea pe nimeni la bordeiul său. Toată săptămâna se ruga pe munte, iar cu mâinile sale lucra linguri, coșuri și coveți. Apoi le cobora în Schitul Tarnița și primea în schimb alimente – pesmeți, cartofi și sare.
De la un timp, numele lui s-a făcut vestit și au început să-l caute credincioșii la bordei, pentru sfat și rugăciune. Atunci pustnicul Gherasim a părăsit Măgura Odobeștilor și s-a mutat în Munții Cașin, din județul Bacău. Aici își continuă aceeași aspră nevoință de rugăciune și isihie, ajungând vestit în toate satele. Văzând că mulți îl supărau la bordei, s-a mutat în Munții Cașinului, din jurul Mănăstirii Bogdana (Târgu Ocna).
Pentru viața sa aleasă, Cuviosul Gherasim s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul facerii de minuni și al înainte-vederii. Odată, trecea printr-un sat de munte și, văzând în curtea unui om un bou bolnav, îndată a făcut cruce asupra lui și s-a vindecat. Altădată s-a aprins pădurea și toți credeau că va arde bordeiul sihastrului. Dar cuviosul, ridicându-și mâinile la rugăciune, îndată s-a stins pădurea.
Într-o Duminică a coborât bătrânul în Mănăstirea Bogdana și, văzând doi frați, a zis celui dintâi:
– Frate Nicolae, frăția ta n-ai să rămâi în mănăstire!
Iar celuilalt frate i-a zis:
– Frate Costache, ai să rămâi în mănăstire și ai să te faci călugăr și preot! Această prezicere a bătrânului s-a împlinit întocmai.
Așa s-a nevoit Cuviosul Gherasim până în anul 1925. Apoi, chemând un duhovnic din Mănăstirea Bogdana, a primit Preacuratele Taine și, rugându-se, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Părinții l-au îngropat în pădure, alături de bordei, iar crucea lui se mai vede și astăzi.
(Arhimandritul Ioanichie BĂLAN, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 509 – 510).